Cu acte în regulă

Noua conducere a PP-DD Suceava, validată la nivel central



Deputatul Cezar Cioată, președintele interimar al PP-DD Suceava
Deputatul Cezar Cioată, președintele interimar al PP-DD Suceava

PP-DD Suceava activează cu acte-n regulă după ce conducerea centrală a partidului a validat noua structură de conducere. Biroul Național de Coordonare al PP-DD a stabilit că formațiunea va fi condusă cu titlu interimar de către deputatul Cezar Cioată. Funcția de prim-vicepreședinte va fi ocupată de senatoarea Vasilica Steliana Miron, în timp ce secretar executiv a fost validat consilierul județean Sorin Isopescu. Noua conducere a PP-DD va gestiona activitatea organizației județene până la alegerile programate cel mai probabil pentru luna iunie a acestui an.
Președintele interimar Cezar Cioată a anunțat și care sunt obiectivele echipei pe care o conduce în această perioadă de interimat.
„O primă măsură este securizarea organizațiilor locale existente prin reevaluarea acestora cu directa implicare a conducerii organizației județene. O altă prioritate este constituirea de organizații locale acolo unde acestea nu există, iar toate acestea să aibă ca efect aducerea partidului la un minim de 15%”, a precizat deputatul Cezar Cioată.
Acesta a anunțat și transparență totală în activitatea Biroului Permanent Județean al PP-DD Suceava, pentru a nu mai exista suspiciuni legate de o serie de decizii care se vor lua.
„În scurt timp vom constitui o comisie la nivel județean care să evalueze implicarea tuturor celor 112 consilieri locali și județeni în campania electorală din noiembrie-decembrie 2012, iar acolo unde se va constata că rezultatele au fost slabe, iar implicarea inexistentă, vom lua măsurile care se impun. Chiar dacă pare mult prea devreme, trebuie să pregătim momentul în care vom veni la guvernare, iar acest lucru nu se poate realiza decât cu oameni care doresc și pot munci pentru consolidarea PP-DD”, a mai declarat deputatul Cezar Cioată.
Președintele interimar al PP-DD Suceava a precizat că printre prioritățile formațiunii pe care o conduce se vor număra și inițiative legislative care să vină în sprijinul oamenilor de afaceri, dar și o implicare puternică în atragerea de fonduri europene pentru realizarea unor investiții absolut necesare în județ.



Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ
Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu