Colaborare internațională

Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat

O delegație din Franța s-a aflat marți la sediul Primăriei Suceava și va face în aceste zile un tur ghidat în Bucovina, misiunea acesteia fiind una de întărire a relațiilor de colaborare pe proiecte culturale, economice și de mediu.
În cadrul acesteia, marți, 6 mai, în sala de ședințe de Consiliu Local a Primăriei municipiului Suceava a fost semnată noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval-Franța, în prezența viceprimarilor Daniel Ungurian, Dan Ioan Cușnir și Georges Poirier – al treilea adjunct al primarului din Laval.
De față au fost prezenți reprezentanții Comitetelor de înfrățire și cei ai Alianței Franceze din Suceava – președintele de onoare prof. univ. dhc. Sanda-Maria Ardeleanu și lector. univ. dr. Mariana Șovea, directoarea Alianței Franceze.
“După 15 ani de bogat parteneriat, acest nou început se dorește a fi un suport pentru proiectele de mediu și francofonie, pentru schimburile culturale, turistice, economice, artistice!”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu, care este și reprezentant al Consiliului Local Suceava.
Delegația din Laval a vizitat sediul Alianței Franceze din Suceava și Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, unde au avut loc discuții privind colaborarea culturală și pregătirea „Sezonului românesc” 2026 de la Laval.
Ziua s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Dragomirna.
Miercuri, partenerii francezi au vizitat Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și s-au întâlnit cu membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Suceava.
A urmat apoi o vizită la Mănăstirea Voroneț, unde li s-a pregătit un tur ghidat și o întâlnire cu artiști și meșteșugari locali pentru a lua contact cu tradițiile și meșteșugurile autentice din Bucovina.
Ziua de miercuri s-a încheiat cu o vizită în localitatea Vama la Muzeul Oului.
Joi, 8 mai, delegația din Laval va poposi dimineață la Centrul Cultural Bucovina, unde se va întâlni cu conducerea instituției, care va prezenta programele culturale județene și apoi va continua cu o vizită la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde va face un tur ghidat al campusului și se va întâlni cu conducerea universității.
Ziua se va încheia cu vizite la Cetatea de Scaun a Sucevei și la Muzeul Satului Bucovinean.

Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat
Noua „Carte de Înfrățire” între orașele Suceava și Laval, semnată la 15 ani de parteneriat

Recomandări

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie

Patru seri de film la final de august: proiecții speciale și competiții în cadrul Draga International Film Fest

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni