Nouă avertizare Cod galben de ploi pentru 13 județe, valabilă până marți seară



Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben de ploi torențiale, vânt și grindină, valabilă de luni la prânz până marți seară, pentru 13 județe din nordul și centrul Moldovei, estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali.
Avertizarea este valabilă de luni, la ora 12.00 până marți la ora 21.00, potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie.
Cele 13 județe afectate sunt Maramureș, Suceava, Botoșani, Bistrița Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Vrancea, Buzău și Prahova.
În aceste județe, în intervalul menționat, vor fi ploi torențiale, vânt și, izolat, grindină.