Traficul rutier de la intersecția DN 17 cu mult controversatul pilon de la viitoarea șosea de centură, „Zidul Morții”, locul în care au murit în accidente rutiere patru oameni, a fost modificat începând de sâmbătă după-amiază. La câteva zile după ce autoritățile au anunțat că vor da drumul sensului giratoriu prevăzut în proiect a fost deschisă ocolirea prin dreapta, pentru șoferii care vin dinspre Gura Humorului, practic zona critică unde au avut loc tragediile.
Noua amenajare rutieră are marcaje rutiere noi, indicatoare suplimentare, benzi rezonatoare și separarea sensurilor de mers, prin panouri tip New Jersey din material plastic.
În momentul de față nu se poate vorbi însă de un sens giratoriu propriu-zis, asta pentru că în amenajarea rutieră nu se poate întoarce. Sensul giratoriu va fi terminat, au anunțat oficialii de la Drumuri Naționale, în primăvară, când se vor putea relua o serie de lucrări nefinalizate.
Inițial, sensul giratoriu trebuia finalizat la sfârșitul lui 2013, însă brusc, din rațiuni financiare, constructorul a abandonat lucrarea la jumătate.