SCHIMBARE

Nou vicepreședinte la Judecătoria Suceava



Vicepreședinte în vârstă de doar 30 de ani la Judecătoria Suceava. Acum câteva zile, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a numit în funcția de vicepreședinte al instanței pe magistratul Iulius-Cezar Dumitrescu, care va deține ca interimar această demnitate până când postul va fi ocupat prin concurs. Funcția respectivă a rămas vacantă pe data de 1 martie, după ce judecătorului Mioara Foit, care a deținut funcția mai mulți ani, i-a expirat mandatul. Noul vicepreședinte al Judecătoriei Suceava este în vârstă de 30 de ani, are o vechime de 5 ani în magistratură, iar până acum a activat în cadrul Judecătoriei Suceava. Din câte se pare, CSM va organiza concurs pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Suceava la începutul acestei veri, data exactă nefiind încă stabilită. Trebuie precizat că și funcția de președinte al Judecătoriei este ocupată de un magistrat foarte tânăr, fiind vorba despre judecătorul Diana Grigorean, în vârstă de 29 de ani.



Recomandări

Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. „Universul copilăriei” poate fi explorat vineri, la Universitate

Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. ,,Universul copilăriei”  poate fi explorat vineri, la Universitate
Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. ,,Universul copilăriei” poate fi explorat vineri, la Universitate

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină