Fotbal județean

Nou parteneriat semnat de AJF Suceava

Ciprian Anton și Dumitru Prichici prezintă trofeul pus în joc în Campionatul Under 13
Ciprian Anton și Dumitru Prichici prezintă trofeul pus în joc în Campionatul Under 13

Într-un moment în care nu doar fotbalul, ci întreg sportul românesc suferă din cauza neajunsurilor financiare, Asociația Județeană de Fotbal Suceava încearcă și reușește să își asocieze numele cu parteneri puternici din mediul privat, care s-au oferit să susțină activitatea fotbalistică județeană pe diferite paliere.
Astfel, după Inter Conti, Railex, Romfour sau Florconstruct, care au devenit sponsori principali ai Ligii a IV-a, ai Cupei României, ai Ligii a V-a și ai Campionatului de juniori Under 15, președintele AJF Suceava, Ciprian Anton, a izbutit să semneze un nou parteneriat cu o firmă importantă suceveană, pe segmentul juvenil. În urma acestui protocol, competiția rezervată juniorilor D va purta pe viitor titulatura de Campionatul Under 13 – Ramiro.
„Doresc pe această cale să-i mulțumesc domnului Dumitru Prichici, administratorul firmei Nicolmit, pentru că a revenit alături de fotbal, după ce, în trecut, a fost implicat financiar și emoțional la grupările Sporting Suceava și Viitorul Arbore. Datorită acestui lucru, echipa care va câștiga ediția 2018-2019 a campionatului județean al juniorilor Under 13 va beneficia, pe lângă medalii, cupe și diplome, și de un rând de echipament sportiv complet, mingi și alte materiale sportive”, a declarat Ciprian Anton.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța