Nou-născuții ar putea fi primii beneficiari ai cardului de asigurat, în 2006



Nou-născuții ar putea fi primii beneficiari ai cardului de asigurat, în 2006
Nou-născuții ar putea fi primii beneficiari ai cardului de asigurat, în 2006

Ministerul Sănătății vrea ca, din 1 ianuarie 2006, să înceapă distribuirea cardului de asigurat, primii beneficiari ai acestei măsuri putând fi nou-născuții, care vor pleca din maternitate cu respectivul document.
„Cea mai importantă legea este, în opinia mea, cea privind cardul de asigurat. Este deosebit de important să avem un document oficial, legal, pe care să fie înscrise toate datele care se referă la viața unui om, din punct de vedere medical”, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, Eugen Nicolăescu, minstrul Sănătății.
Cardul medical va fi întocmit pe baza codului numeric personal. Nou-născutul va primi acest document de când pleacă din maternitate și îl va urma toată viața, a mai spus ministrul.
Potrivit demnitarului, cardul va conține datele personale ale cetățenilor, starea medicală și evoluția stării sănătății acestora, locurile de muncă, contribuțiile achitate pentru el și instituția unde au fost plătite, astfel încât să fie urmărit fiecare pas în parte.
„Vreau să aplic sistemul începând cu 1 ianuarie 2006, cu siguranță va dura probabil un an de zile până când vom trece toți cetățenii prin filtru, pentru a le da cardul”, a spus ministrul. În prima etapă, cardurile vor fi distribuite copiilor la naștere, apoi celor care apelează imediat la instituțiile sanitare și care automat sunt introduși în bazele de date.
„Încercăm ca, într-un an, să întocmim baza de date pentru toți cetățenii țării. Cine va scăpa după un an de zile îi va veni rândul în perioada următoare, pentru că distribuirea cardurilor nu se încheie într-o zi fixă”, a mai spus Nicolăescu. .
Există varianta ca aceste documente să fie distribuite prin intermediul medicilor de familie, iar ei să opereze datele, apoi asiguratul ar putea încărca toate datele referitoare la plăți. Casele de sănătate ar urma să verifice dacă plățile încasate sunt corecte și, mai departe, pe baza acestora, să poată fi făcute decontările, a explicat ministrul.
Și, poate, o dată cu cardul de asigurat, ar putea intra în vigoare și contractul individual între casă și asigurat, așa cum prevede legea, reglementare care nu s-a aplicat până acum, a mai spus ministrul.
Cardul de asigurat va conține și contractul între casă și asigurat, contract care se poate schimba anual, dacă vor fi lucruri deosebite de modificat, a conchis Nicolăescu.