Nou-născut găsit mort la groapa de gunoi din Botoșani



Anchetatorii susțin că cercetările vor fi îngreunate și de faptul că la groapa de gunoi din Botoșani se aduc deșeuri din trei județe
Anchetatorii susțin că cercetările vor fi îngreunate și de faptul că la groapa de gunoi din Botoșani se aduc deșeuri din trei județe

Descoperire macabră la groapa de gunoi din municipiul Botoșani. Un angajat al Urban Serv a găsit ieri dimineață cadavrul unui bebeluș, în timp ce căuta cartoane și PET-uri la groapa de gunoi a municipiului Botoșani. Tânărul și-a anunțat șefii și a sunat la 112, la fața locului sosind echipaje de criminaliști care au început imediat o anchetă.
„Era practic în gunoi, acoperit cu tot felul de deșeuri. Era, din câte am văzut, într-o cutie de plastic”, a spus Radu Cordăreanu, șeful formației de administrare a deșeurilor din cadrul Urban Serv.
Polițiștii au cerut efectuarea unei necropsii pentru a stabili cu exactitate dacă bebelușul a fost născut viu sau mort. În funcție de rezultat vor hotărî și ce măsuri vor lua în cazul femeii care a recurs la gestul macabru. Găsirea acesteia reprezintă, însă, o misiune foarte dificilă.
„Ancheta va fi mult îngreunată de faptul că produsul de concepție e într-o avansată stare de putrefacție, dar și de faptul că la respectiva groapă de gunoi se aduc deșeuri din trei județe, respectiv Iași, Botoșani și Suceava”, a precizat Gabriel Miron, ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
Tudor CHIRIAC
tchiriac@monitorulbt.ro