Un nou-născut a fost găsit, ieri, pe un câmp din apropierea localității ieșene Dolhești, el fiind transportat în stare critică la o maternitate din Iași, polițiștii declânșând cercetări pentru identificarea mamei care l-a abandonat.
Potrivit polițiștilor, bebelușul a fost descoperit de niște localnici, pe un câmp din apropierea comunei Dolhești.
La fața locului a sosit un echipaj al Ambulanței Iași. Medicii susțin că este posibil ca bebelușul să fi fost născut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, după care a fost abandonat.
Copilul a fost născut prematur și cântărește 1,5 kilograme.
„L-am găsit dezbrăcat, era în stare de hipotermie. Ne-am îndreptat urgent către Iași”, a declarat Luminița Cuciuc, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) din Iași.
Copilul a fost internat în stare critică la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, șansele sale de supraviețuire fiind minime.
Polițiștii au declanșat cercetări pentru a stabili identitatea mamei care și-a abandonat bebelușul.