Cursul pentru franc anunțat joi de BNR a crescut cu 0,2%, la 4,5152 lei, un nou maxim istoric și al cincilea record atins în ultimele șase ședințe, în timp ce dolarul a coborât de la recordul de 3,8989 lei/dolar înregistrat miercuri la 3,8721 lei/dolar, iar euro a scăzut la 4,5005 lei/euro, informează Mediafax.Referința anunțată de Banca Națională a României pentru francul elvețian a crescut cu 0,98 bani, de la 4,5054 lei/franc miercuri.Francul a fost cotat sus, peste 1 euro, în deschiderea ședinței interbancare pe piețele europene, cu un maxim al zilei la 1,0087 euro atins în cursul dimineții. Moneda elvețiană a început să piardă ușor teren în fața euro în jurul orei 11:00 și a coborât mai aproape de paritate.La momentul transmiterii acestei știri, francul este cotat pe piețele externe la 1,0028 euro, față de 1,0026 euro pe finalul ședinței de miercuri.





