Nou la Suceava: Facultatea de canadieni!



Mâine este ultima zi de înscrieri la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Cele mai căutate locuri au fost cele de la Facultatea de Științe Economice și cele de la Facultatea de Inginerie Alimentară, iar printre specializările de care adolescenții nu par interesați se numără Energetica Industrială, Sistemele Electrice și Ingineria Economică în domeniul mecanic. Este firesc, din moment ce în România nu mai există industrie, iar singurele echipamente care se mai produc în această țară sunt cele pentru orele de sport, adică șorturi și tricouri. Dacă s-or mai face și din astea.
În cazul în care Universitatea „Ștefan cel Mare” ar fi vrut să dea lovitura, ar fi trebuit să se orienteze funcție de cerințele pieței și să înființeze specializări noi, la care taxa ar fi trebuit să fie obligatorie. De exemplu, de un mare succes s-ar fi bucurat Facultatea de canadieni. În trei ani de zile, studentul ar fi învățat limbile franceză și engleză, și Istoria și Geografia Canadei. Apoi, ar fi studiat Constituția Canadei și cele mai importante legi ale acestei țări. La orele de educație fizică ar fi jucat hochei, cel mai popular sport din această țară, iar la cele de muzică ar fi învățat despre Celine Dion, Bryan Adams și Nickelback. La terminarea celor trei ani de facultate, absolventul ar fi devenit un canadian cu diplomă căruia Canada nu ar fi avut cum să nu-i acorde cetățenie. Odată ajuns în Canada, proaspătul absolvent al Facultății de canadieni s-ar fi apucat de o facultate și s-ar fi făcut inginer, doctor sau avocat.
Oricum, un absolvent al Facultății de canadieni este mai în avantaj decît un român care a făcut Ingineria, Medicina sau Dreptul la noi în țară și care, nefiindu-i recunoscută diploma atunci când ajunge în Canada, este obligat să facă o școală. Cei care vor să rămână doar cu Facultatea de canadieni își vor găsi repede de lucru pentru că, am uitat să spun, această școală ar trebui să aibă și ore de atelier în timpul cărora studentul să învețe să schimbe un bec și să repare o instalație de încălzire.
La ce bun să faci altă facultate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava sau oriunde în țară, din moment ce pentru postul de agent vânzări sau pentru cel de șomer nu-ți trebuie multă carte? Universitatea suceveană mai are la dispoziție o zi pentru a înființa Facultatea de canadieni. Ar trebui să încerce. Succesul e garantat, spun eu. Sunt sigur că, văzând cât de bine merge treaba, universitarii suceveni vor înființa la anul și facultățile de australieni și neozeelandezi.