Spitalul de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava are, de luni seara, un nou manager. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, l-a numit, în data de 10 martie, pe Ovidiu Neamțu în postul de manager general interimar.
Numirea a luat prin surprindere atât Instituția Prefectului, cât și autoritățile medicale și conducerea Organizației Județene Suceava a PNL, care în mod uzual ar fi trebuit cel puțin informate, dacă nu consultate în legătură cu această decizie.
Instituțiile menționate nu numai că nu au știut că spitalul are un nou manager general, dar habar nu aveau cine este persoana și cine a recomandat-o pentru a conduce destinele celei mai mari și importante unități spitalicești din județ.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, ieri, în conferință de presă, că a aflat “pe surse” că spitalul are un nou manager interimar. “Am aflat pe surse că avem un nou manager interimar, o persoană de care eu habar nu am cine este, n-am auzit în viața mea de el și nici referințe foarte bune n-am găsit, ceea ce nu-i normal deloc. În forma asta este foarte greu să rezolvi această problemă complicată, care este Spitalul Județean. Eu am avut o corespondență permanentă cu domnul ministru Nicolăescu și am încercat să rezolvăm problemele care sunt la spital, dar acum aflu că este un domn Neamțu manager interimar, despre care habar nu am cum a ajuns acolo și nici dacă poate face ceva la spital”, a afirmat Onofrei.
Vina celor care au făcut recomandarea
În opinia prefectului, responsabilitatea numirii unui necunoscut care „nu are referințe foarte bune” nu este a ministrului Sănătății, ci a celor care i-au făcut această recomandare.
„Cred că nu este inițiativa domnului ministru Nicolăescu, nici nu avea cum să fie inițiativa lui, dar cineva i-a recomandat această persoană. Fiind vorba despre interimat, bineînțeles că a semnat-o și, dacă este vorba despre persoana despre care dvs. știți, înseamnă că lucrurile nu sunt în regulă. Spitalul Județean mergea acum într-o direcție bună, cu rezerva că acolo trebuie să se întâmple extrem de multe lucruri pentru ca rezultatele să se poată vedea în timp. Toate eforturile care se fac pentru reforma în sănătate, pentru a îmbunătăți actul medical, pentru a veni în sprijinul bolnavilor pot fi date peste cap de asemenea numiri, care sunt absolut convins au fost făcute nu din vina ministrului, ci a celor care l-au recomandat pe noul manager”, a arătat prefectul.
Acesta a mai spus că va solicita ministrului Nicolăescu să reanalizeze și să revoce ordinul de numire a lui Ovidiu Neamțu, care „nu face cinste nici medicilor, nici Spitalului Județean și nici Sucevei”.
„Noi am încercat și reușisem încet, încet ca la spital lucrurile să meargă, bucătăria arată cum trebuie, s-a încercat rezolvarea problemei cu farmacia și cu medicamentele, cu licitațiile și eforturile pot fi anulate de asemenea decizii. Pe căi destul de oculte s-a ajuns ca ministrul să fie pus într-o situație penibilă, fără să fie vina lui”, a afirmat prefectul.
Miza nominalizării unui director „flexibil”
Totodată, Orest Onofrei crede că în spatele acestei numiri „pe ușa din spate” ar sta interesele economice foarte mari legate de construirea unui supermarket pe terenul din curtea spitalului, față de care conducerea actuală a instituției și-a manifestat opoziția.
Onofrei a argumentat și el că ridicarea unui supermarket în curte ar ridica serioase probleme vizavi de autorizarea spitalului, deoarece pentru aceasta spațiul verde amenajat per pat spital este de 20 de mp. La 1.279 paturi, cât are spitalul, corespund 25.580 mp spațiu verde amenajat.
„Ar trebui să se insiste pentru amenajarea ca spațiu verde. Consiliul Județean, Primăria, Prefectura, ASP și noi toți ar trebui să facem eforturi pentru că, mai devreme sau mai târziu, noi sau rudele noastre ajungem acolo. Nu este treaba Instituției Prefectului să hotărască numărul de mall-uri din oraș, dar acestea să se facă unde trebuie, nu unde ar afecta buna desfășurare a activității medicale. Poziția economică și vadul comercial sunt foarte bune, dar vadul de sănătate este mai important. Corect era ca prefectul să știe de numire și sunt convins că domnul ministru va renunța la acest ordin, care nu face cinste nici spitalului, nici Ministerului Sănătății, nici Guvernului”, a mai spus prefectul.
Nicolăescu: „Propunerea a venit de pe plan local”
Aceeași surprindere au arătat-o și liderii liberali suceveni, pe care colegii lor de la București nu i-au informat că le-au făcut cadou un nou director de spital.
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Tiberiu Prodan, a declarat, în conferință de presă, că „PNL Suceava nu are nimic de-a face cu această numire” și că cere ministrului Nicolăescu și secretarului general al Guvernului, printr-o scrisoare oficială, să revoce ordinul de numire a lui Ovidiu Neamțu.
„N-am reușit să aflu cine a trimis CV-ul acestui domn la București, dar cerem oficial revocarea lui”, a afirmat Tiberiu Prodan.
Contactat telefonic, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, ne-a declarat că „propunerea de numire a venit de pe plan local” și că este vorba despre o numire interimară, pentru maxim 3 luni.
Întrebat cum de a pus într-o funcție de o asemenea importanță o persoană fără nici un fel de experiență și cu un renume nu tocmai bun, ministrul a răspuns: „unii gândesc altfel și îl susțin”.
Noul director s-a prezentat să-și ia postul
Ovidiu Neamțu s-a prezentat, ieri la prânz, la Autoritatea de Sănătate Publică Suceava pentru a-și lua în primire postul. Adjunctul ASP, dr. Alexandru Lăzăreanu, a spus că ordinul de numire a venit luni seara și l-a văzut abia ieri dimineață.
„Pentru că vine din afară și nu-l știe absolut nimeni, ne-am gândit să-l prezentăm noi la spital. Am făcut decizia de numire, am transmis-o la spital și doamna doctor Nicolae, care astăzi lipsește, va decide cum se face prezentarea. Domnul Neamțu a venit astăzi la noi să-și ia actele de numire și l-am chemat mâine dimineață, să-l prezentăm noi când își ia în primire postul”, a spus dr. Lăzăreanu.
Până când acest lucru se va întâmpla, activitatea spitalului este blocată, deoarece fostul director interimar, dr. Doina Ganea Motan, nu mai poate semna, de luni, documente ca manager, iar noul director încă n-a călcat prin instituție, în noua calitate.
Ovidiu Neamțu nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. Din informațiile noastre, el a fost membru PD și unul dintre asociații de la prima firmă semnificativă de taxi din Suceava, Dinasty. Ulterior a dezvoltat afaceri de anvergură medie și a trecut la PNL.
Surse din apropierea acestuia spun că ar fi început demersurile pentru a obține postul de director al spitalului imediat ce acesta a fost vacantat prin demiterea lui Costică Dăscăliuc. Ca studii, a absolvit facultatea de administrație publică de la Suceava.