Nou candal la Cultură: Zeci de arheologi cer anularea numirii membrilor în Comisia Națională de Arheologie

Peste 60 de arheologi din România cer ministrul Culturii, Corina Șuteu, anularea ordinelor emise de predecesorul acesteia, Vlad Alexandrescu, privind numirea membrilor în Comisia Națională de Arheologie și în Comisia Națională “Limes”, fără consultare publică, scrie Mediafax. Arheologii au semnat o petiție, potrivit căreia componența celor două comisii încalcă recomandări ale UE referitoare la prezența femeilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.”În 27.04 a fost semnat de către Vlad Alexandrescu un ordin de ministru privind componența nominală a Comisiei Naționale – Limes și o zi mai târziu ordinul privind nominalizarea membrilor Comisiei Naționale de Arheologie. Ordinele de ministru nu au fost postate pentru consultare publică pe site-ul Ministerului Culturii anterior semnării lor. În ceea ce privește numirea membrilor Comisiei Naționale de Arheologie, precizăm că din această comisie, formată din 21 de persoane, face parte doar o singură femeie, iar între cei 11 membri ai Comisiei Naționale – Limes nu se regăsește nicio femeie, încălcându-se astfel recomandări ale UE. Solicităm retragerea/anularea celor două ordine de ministru”, se arată în petiție.

Recomandări

Rădăuțeanul Teodor-Cosmin Chirilă, ales membru al Comisiei Naționale de Etică a Consiliului Național al Elevilor

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost depuse ieri dimineață în curtea mănăstirii spre închinare