Catedrala Notre-Dame din Paris, o bijuterie a artei gotice, jefuită și vandalizată de multe ori în trecut, celebrează 850 de ani de existență, începând din 12 decembrie, la 150 de ani după ce a fost salvată de la distrugere de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, informează AFP.
Scriitorul Victor Hugo este însă acela care a avertizat în premieră opinia publică franceză în legătură cu riscul de distrugere a celebrei catedrale pariziene, publicând în 1831 romanul „Notre-Dame de Paris”, o mărturie a pasiunii sale pentru această sfidare tehnologică medievală, multă vreme disprețuită.
Abia în secolul al XII-lea a apărut, ca dintr-o provocare nebunească, tentația de a străpunge, pentru a obține mai multă lumină, zidurile groase ale arhitecturii romane, singurele capabile până atunci să reziste greutății boltelor masive din piatră.
Trebuia să ai îndrăzneală: să construiești mai sus, să redistribui încărcătura boltelor în contraforturi, să străpungi zidurile prin rozete imense, acele „roți de foc” care difuzează lumina zilei într-o sclipire de culori.
A fost nevoie să treacă 180 de ani pentru ca Notre-Dame, ale cărei lucrări de construcție au debutat în 1163, cu Maurice de Sully, să fie finalizată pe Ile de la Cité din Paris, în locul unei foste catedrale romane.
La mijlocul secolului al XII-lea, aceasta din urmă se dovedea a fi mult prea mică pentru populația Parisului, care cunoștea o explozie demografică. Atunci a apărut proiectul unei catedrale uriașe, lungă de 135 de metri, înaltă de 40 de metri, o mărturie a prosperității relative a momentului, când foametele și epidemiile deveneau ceva mai rare.
„Catedralele sunt «catehisme din piatră»”, spune Christian Citeau, ghid al asociației Casa. „Într-o epocă în care nu existau tipografii și în care populația era în proporție de 99% analfabetă, trebuia să se construiască un paravan, un fel de tranziție între lumea oamenilor și cea a lui Dumnezeu, iar mesajele acesteia din urmă poți să le vezi chiar pe fațadă”, mai spune acesta.
Naționalizată, profanată, jefuită
Mesaje sculptate în piatră prezintă scene din viața Fecioarei, de la încoronorări și din Judecata de Apoi.
Modificări importante, începând din 1230, au făcut ca această catedrală să treacă de la goticul primitiv la goticul strălucitor: terase au înlocuit acoperișurile în pantă, iar partea superioară a contraforturilor, incluzând multe rigole, permitea evacuarea apei de ploaie.
În Renaștere, Notre-Dame își trăiește viața, dar foarte repede oamenii încep să nu mai fie interesați de această artă franceză a catedralelor denumite „gotice”, un termen disprețuitor pentru a desemna un stil „goth”, deci „sălbatic”.
De la François I la Napoleon, suveranii francezi au continuat să îndepărteze catedrala de stilul ei original. Unii au camuflat stâlpii, alții au ridicat uriașe draperii și au multiplicat statuarul baroc, cu riscul obținerii unei lipse de armonie arhitecturală.
Însă regii au continuat să celebreze la Notre-Dame marile evenimente sau victoriile lor, până în secolul al XVIII-lea, cel al Luminilor: un secol negru pentru Notre-Dame. Adepții canoanelor, considerând că vitraliile colorate „mănâncă lumina”, au înlocuit multe dintre ele cu sticlă albă. Din fericire, au rămas vitraliile din rozete.
Odată cu Revoluția Franceză, a început ireparabilul. Notre-Dame a fost închisă, naționalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcție, iar statuara ei galerie a regilor, de pe fațadă, a fost decapitată.
Catedrala a fost „cârpită” pentru a celebra Concordatul (1802), înscăunarea lui Napoleon (1804), dar 1831 a fost anul marii vandalizări. Sacristia și odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastată.
Romanticii au fost emoționați de acest destin trist, iar Victor Hugo reușește să înalțe dintr-o dată conștiințele publicând romanul „Notre-Dame de Paris”.
Resurecția edificiului este începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, îi înțelege funcționalitatea, structura, și o restaurează (1844-1864), respectându-i materialele, stilurile și epocile prin care a trecut.