Termen

Notificările de retrocedare a clădirilor, soluționate până la sfârșitul lui 2007



Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și-a propus soluționarea tuturor notificărilor de retrocedare a clădirilor până la sfârșitul anului 2007, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, președintele acestei instituții, Ingrid Zaarour.
În februarie 2005, când am preluat Autoritatea, la nivelul întregii țări fuseseră soluționate 32.000 de notificări dintr-un total de 206.000 existente la nivel național. Acum, avem 82.000 de notificări soluționate. Dorim ca procesul de retrocedare să se amplifice”, a afirmat Zaarour, adăugând că din cele 82.000, un număr de 26.000 sunt pentru despăgubiri bănești.
Potrivit acesteia, acest obiectiv poate fi atins, în condițiile în care există cadrul legislativ nou, creat prin Legea nr. 247/ 2005, care a creat condiții optime persoanelor îndreptățite, fără limită de timp, și, în plus, s-au acordat sporuri salariale funcționarilor care se ocupă de dosarele de retrocedări.
„S-a creat și o nouă structură prin evaluatorii autorizați independenți care efectuează evaluări pentru a împiedica sub sau supraevaluările unor imobile”, a precizat Ingrid Zaarour.
La rândul său, vicepreședintele ANRP, Teodor Nicolescu, a declarat că retrocedarea terenurilor va fi încheiată până la sfârșitul acestui an.
„La nivel național, sunt 620.000 de cereri de retrocedare, din care 520.000 au fost soluționate de comisiile locale. 300.000 au fost validate de comisiile județene”, a spus Nicolescu.
Ca suprafețe validate, 400.000 de hectare sunt de pădure, iar 200.000 de hectare, teren agricol.



Recomandări

Motivele pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să nu retrocedeze 166.813 ha de pădure către biserica din Bucovina

Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a pierdut definitiv procesul prin care revendica o suprafață de 166.813,5 hectare de pădure
Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a pierdut definitiv procesul prin care revendica o suprafață de 166.813,5 hectare de pădure

Horia Simu, foști membri ai Comisiei pentru despăgubiri și un evaluator, urmăriți penal

Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI, după ce a fost reținut de procurorii DNA

Romsilva a retrocedat 117.000 hectare de păduri Bisericii și 16.000 hectare Academiei Române

Gheorghe Stelian spune că i-a dat 10 milioane de euro lui Dorin Cocoș pentru soluționarea dosarului de la ANRP

Primăriile sucevene au inventariat doar jumătate din terenurile ce urmează a fi retrocedate