Dosar penal pentru autorul agresiunii de la Colegiul Național „Nicu Gane” din municipiul Fălticeni și nota scăzută la purtare pentru doi dintre elevii implicați în acest accident, acestea vor fi consecințele nefericitul eveniment de acum două zile.
Elevul tăiat cu cuțitul, Edy M., se află în continuare internat în spital, iar agresorul său va trebui să dea cu subsemnatul la Poliție pentru acuzațiile de port ilegal de cuțit în locuri publice și lovire sau alte violențe.
Ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Laura Hacman, a anunțat că în acest caz va fi propusă scăderea notei la purtare la „3” a elevului agresor, aceeași măsură urmând a fi luată și împotriva elevei care și-a chemat iubitul, aceasta riscând să încheie semestrul cu nota șase la purtare. Totodată, mai marii Inspectoratului Școlar Județean au ținut să le recomande directorilor de școli din județ să-și întărească măsurile de securitate în unitățile pe care le conduc, pentru a preveni astfel de incidente neplăcute.
A intrat în școală cu un cuțit cu lama de 22 de centimetri Potrivit polițiștilor care au în anchetă acest caz, cuțitul cu care a fost tăiat Edy M. avea o lamă de nu mai puțin de 22 de centimetri, agresorul, Andrei Bogdan T., ținându-l la gleznă, într-o teacă confecționată special.
Agresiunea s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 15.30, într-una din sălile de curs ale Colegiului Național „Nicu Gane”.
În ora de fizică, Andrei Bogdan T., elev în clasa a X-a a acestei unități de învățământ, a început să-i trimită uneia dintre colegele de clasă fel de fel de bilețele prin care o întreba despre viața sexuală și „performanțele” în acest domeniu ale prietenul ei, acesta din urmă elev în clasa a X-a la Școala de Arte și Meserii din cadrul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.
Destinatara bilețelelor i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil prietenului ei și l-a chemat pe acesta la ea, la școală, pentru a-i da o corecție colegului curios.
Prietenul fetei, Edy M. a venit la Colegiul „Nicu Gane”, în pauză, a intrat în clasă și a încercat să-l lovească pe elevul care-i deranja iubita. Acesta din urmă, însă, a scos cuțitul și l-a tăiat pe mână pe elevul de la „Mihai Băcescu”.
„Eu nu pot să-i percheziționez pe elevi” Directorul Colegiului „Nicu Gane”, Neculai Sturzu, a refuzat, inițial, să dea orice declarație, precizând că a trimis un raport cu tot ceea ce s-a petrecut Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Totuși, el a explicat că are un singur paznic pe tură și că elevul tăiat cu cuțitul a sărit gardul și a intrat în școală pe o ușă laterală, deschisă pentru muncitorii care renovează corpul principal al Colegiului.
Sturzu a mai spus că atât elevul său, cât și celălalt adolescent implicat în incident au comportamente deviante.
„Paznicii fac și ei ce pot… am câte un paznic pe tură și un agent de pază plătit de Consiliul Părinților… Într-adevăr era un cuțit mare, uriaș, nu avea ce să caute cu el în școală… dar eu nu pot să-i percheziționez pe elevi. Eu la poartă le cer legitimația, cardul de identificare. Toți cei aproape 1000 de elevi ai școlii au card de identificare… Ăla (n.r.- Edy M.) nu a venit aici, pe poartă… Putea să fie mult mai grav, putea să-l nenorocească, să-l omoare, ferească Dumnezeu..”, a declarat directorul Sturzu.
Cu cuțitul la ore
Note scăzute la purtare pentru doi dintre protagoniștii scandalului de la „Nicu Gane”






