Spitalul Județean

Note mari la concursul pentru asistente și infirmiere



Note mari la concursul pentru asistente și infirmiere
Note mari la concursul pentru asistente și infirmiere

Note mari la cel de al doilea concurs pentru asistente și infirmiere derulat ieri la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”.
Dacă la primul concurs, 80% dintre candidații pentru un post de asistentă au obținut note de 1, 2, 3 și 4, la numai 2 săptămâni, situația s-a schimbat radical, 90 din cele 123 de participanți trecând cu brio de proba scrisă, ceea ce înseamnă că au luat note peste 7,00. De această dată, doar patru candidate la posturile de asistenți generaliști au încasat note de 4, iar calificative mai mici nu au fost.
Candidatele ne-au spus după afișarea rezultatelor că examenul nu a fost atât de greu, ca data trecută, dar că proba interviului va fi „de foc”, având în vedere că atât de multe au trecut de proba testului grilă și posturile sunt „numai” 50.
Managerul Spitalului Județean, economist Costică Dăscăliuc, ne-a declarat că asistentele au învățat de această dată și că le-a ajutat faptul că subiectele de la testele grilă au fost afișate pe site-ul spitalului. În ceea ce privește concurenții pentru un post de asistent de farmacie, patru din cele șase care s-au prezentat la concurs au trecut de prima probă.
Însă concurența cea mai mare a fost pentru un post de infirmieră, la concurs înscriindu-se 60 de candidați, pentru 14 posturi. 36 dintre aceștia au trecut cu brio de proba testului grilă, obținând note peste 7,00. Cea a de a doua probă, a interviului, s-a derulat tot ieri seară, în cazul asistentelor, urmând ca infirmierele să susțină această probă luni, 5 martie.