Anchetă

Notarul Ovidiu Busuioc, cercetat de procurori într-o rețea de traficanți de mașini de lux



Notarul Ovidiu Busuioc, cercetat de procurori într-o rețea de traficanți de mașini de lux
Notarul Ovidiu Busuioc, cercetat de procurori într-o rețea de traficanți de mașini de lux

– Notarul este acuzat că a întocmit în fals mai multe procuri speciale, autentificate în numele altor persoane, acte ce erau folosite de traficanți în procesul de înmatriculare și omologare a unor mașinilor furate
– Busuioc va ajunge în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual
– Cu ajutorul procurilor emise de Busuioc, doi soți din Sighetul Marmației, Iuliana și Vasile Mureșan, au scos zeci de mii de euro pe trei autoturisme „Audi A 6”, un „VW Passat” și un „Mercedes Benz ”, autoturisme ce figurau în evidențele Interpol ca furate
– Toate aceste mașini era înscrise în circulație, contra unui comision gras, pe numele unui alt sucevean, Doru-Gabriel Ioniță (62 de ani)
– „Am fost dus în eroare. Eu nu știam cu ce se ocupă acești indivizi”, susține notarul Busuioc
Un notar public din municipiul Suceava va fi cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind acuzat că a pus umărul la vânzarea ilegală a unor mașini de lux, furate din Occident. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial Suceava au finalizat, ieri, dosarul rețelei de traficanți, patru persoane fiind trimise în judecată, din care una în stare de arest preventiv. Pe lista învinuiților, apărea și numele notarului public Ovidiu Busuioc, față de care procurorii DIICOT Suceava au dispus disjungerea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Notarul public Busuioc va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Anchetatorii susțin că Ovidiu Busuioc a întocmit în fals un număr de șase procuri speciale, autentificate în numele altor persoane, acte ce erau folosite în procesul de înmatriculare și omologare a mașinilor furate. Cu ajutorul acestor procuri, doi soți din Sighetul Marmației, Iuliana și Vasile Mureșan, în vârstă de 37, respectiv 35 de ani, ultimul arestat preventiv pe data de 8 august a.c., în complicitate cu un individ din municipiul Suceava, au reușit să înmatriculeze cinci mașini de lux (trei „Audi A 6”, un „VW Passat” și un „Mercedes Benz”), pe care, ulterior, le-au vândut unor terțe persoane, care habar nu aveau că dădeau banii pe autoturisme furate din străinătate. Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, notarul Ovidiu Busuioc ne-a declarat că a fost implicat fără voia lui în toată această poveste. „Am fost dus în eroare. Eu nu știam cu ce se ocupă acești indivizi. De altfel, nici nu-i cunoșteam. Îl știam doar pe unul Ioniță, dar fără să știu de preocupările sale. Acesta a făcut la mine niște acte… Nu am nici un fel de implicare. În nici un caz nu am ajutat pe cineva să facă ilegalități. Eu nu pot să mă murdăresc cu asemenea fapte”, a spus Busuioc.
– Mașinile furate din Occident, înmatriculate pe numele unui sexagenar din Suceava
Iuliana și Vasile Mureșan sunt acuzați că fac parte dintr-o grupare infracțională care acționează în mai multe țări din lume și care se ocupă cu furtul mașinilor de lux din străinătate și valorificarea lor pe piața internă din România. Rețeaua număra zeci de persoane, unele deja arestate sau condamnate în alte județele ale țării. Afacerea ilegală a soților Mureșean era de a cumpăra parte dintre aceste mașini furate, aduse în țară prin diferite filiere, de a le înmatricula în România și de a le valorifica mai apoi. Procedeul de transformare a acestor mașini furate (care figurau în evidențele Interpol) în autoturisme cu toate actele în regulă, nu era unul ușor, și nu s-ar fi putut duce la bun sfârșit fără ajutorul unor alte persoane, printre care, susțin anchetatorii, și notarul Ovidiu Busuioc. Pentru a nu da de bănuit, mașinile au fost înscrise în circulație pe numele unui bărbat din Suceava, Doru-Gabriel Ioniță (62 de ani), care, în schimb, primea un comision gras. Autoturismele erau vândute mai apoi unor persoane fizice, drept mașini importate în mod legal și înmatriculate în țara noastră. În toate aceste afaceri ilegale, apare și numele unui inginer la Registrul Auto Român Deva (Ovidiu –Horațiu Boldur, 43 de ani), care elibera în fals cărțile de identitate ale mașinilor cu pricina. În cursul zilei de ieri, procurorii DIICOT Suceava i-au trimis în judecată pe soții Mureșan, pe Doru-Gabriel Ioniță, cât și pe inginerul de la RAR Deva. Toți aceștia vor ajunge în fața judecătorilor Tribunalului Suceava, pentru săvârșirea unui lanț întreg de infracțiuni: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală, instigare la fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, uz de fals și înșelăciune.


Vasile Muresan a fost arestat preventiv
Vasile Muresan a fost arestat preventiv
Iuliana Muresan este cercetata in stare de libertate
Iuliana Muresan este cercetata in stare de libertate
Notarul Ovidiu Busuioc, cercetat de procurori într-o rețea de traficanți de mașini de lux
Notarul Ovidiu Busuioc, cercetat de procurori într-o rețea de traficanți de mașini de lux


Recomandări

40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false

40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false
40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false