Disjungere

Notari, grefieri și funcționari din Rădăuți, vizați de ancheta extinsă în cazul judecătorului Bărbuță și afaceristului Babiuc



„Inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică, beneficiind de complicitatea, cel puțin morală, a altor colegi magistrați, a direcționat acțiunile introduse de inculpatul Babiuc Constantin Gavril spre completul său”, se menționează în rechizitoriul DNA
„Inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică, beneficiind de complicitatea, cel puțin morală, a altor colegi magistrați, a direcționat acțiunile introduse de inculpatul Babiuc Constantin Gavril spre completul său”, se menționează în rechizitoriul DNA

Dosarul care se va judeca la Curtea de Apel Cluj și care-i vizează pe procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuță, primarul Aurel Olărean și afaceristul Constantin Babiuc pare a fi doar începutul unui șir de cauze care rezultă de aici.
Procurorii structurii centrale a DNA au suspiciuni serioase cu privire la modul în care Constantin Babiuc a ajuns proprietar pe terenurile de la Dornești, vândute ulterior către firma austriacă Schweighofer.
O parte dintre aceste terenuri, mai exact 41,59 de hectare, se află sub sechestru pentru că au ajuns pe mâna lui Babiuc prin intermediul unor hotărâri judecătorești ilegale pronunțate de magistratul Bogdan Bărbuță.
În rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorul de caz anunță că anchetele vor continua. „Pentru suprafața de alte aproximativ 90 de hectare, unde s-a bucurat de complicitatea, în principal, a unor notari, cercetările vor fi disjunse și continuate într-un dosar separat”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
„Herghelia” lui Babiuc
Constantin Babiuc s-a folosit de o strategie interesantă pentru a nu crea agitație în rândul sătenilor care aveau terenuri în zona unde acum funcționează firma Schweighofer. Mai exact, acesta a povestit tuturor că acolo urma să ia ființă o herghelie, ceea ce nu prezenta o oportunitate de afaceri prea mare pentru proprietarii de terenuri, comparativ cu venirea unui austriac care intenționa să ridice o fabrică.
„Numitul Babiuc Constantin Gavril a beneficiat din partea investitorului austriac de informații privind aria în care acesta urma să-și dezvolte capacitățile industriale și să-și construiască un centru administrativ, respectiv comuna Satu Mare, aflată în proximitatea municipiului Rădăuți. Sarcina numitului Babiuc Constantin Gavril a fost aceea de a achiziționa circa 130 de hectare de teren de la diverși proprietari care dețineau această suprafață sub formă de parcele, urmând a le revinde ulterior la prețuri extrem de profitabile investitorului austriac”, se menționează în rechizitoriul DNA.
Morții din contracte
Pentru că avea greutăți în a rotunji întreaga suprafață de 130 de hectare, lui Constantin Babiuc pare să nu-i fi stat în cale nimic. Rechizitoriul întocmit de anchetatori indică aspecte de-a dreptul tragi-comice în manevrele pentru întocmirea actelor pentru cele 41,59 de hectare de teren, mașinațiuni care i-au avut în prim-plan pe Constantin Babiuc și judecătorul Bogdan Bărbuță.
„Inculpatul Babiuc Constantin Gavril a falsificat majoritatea antecontractelor de vânzare-cumpărare prin falsificarea semnăturii promitentului vânzător, prin inserarea unui preț arbitrar, astfel încât s-a ajuns la situații aberante ca persoane care decedaseră cu mult timp anterior să apară în contractele respective, ulterior intervenirii decesului, drept vânzători. Au existat, de asemenea, situații în care persoanele care figurau drept «vânzători» nu au deținut niciodată și nici nu au vândut nici un teren, sau situații în care au existat înțelegeri verbale între vânzători și inculpat sau interpuși ai acestuia, fiind falsificate ulterior de către inculpat antecontracte, iar în cuprinsul acestora era stipulată o suprafață mai mică sau mai mare, după caz, decât cea pentru care existase înțelegerea verbală”, au scris procurorii anticorupție de la București.
Conform anchetatorilor, aceste manevre au avut ca scop identificarea cu exactitate a parcelelor vizate, precum și vecinătățile acestora.
În acest sens, un sprijin de bază a venit de la o serie de funcționari ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în special de la Rădăuți, care i-au furnizat lui Constantin Babiuc date extrem de prețioase și importante. Și aceste complicități se pare că nu vor rămâne fără urmări, iar noul dosar desprins din cel mare este foarte probabil să le vizeze și pe aceste persoane.
Bărbuță, ajutat de o serie de grefieri de la Judecătoria Rădăuți
Judecarea celor 79 de dosare prin care Constantin Babiuc a intrat în posesia suprafeței de 41,59 de hectare a fost posibilă nu doar prin implicarea activă a magistratului Bogdan Bărbuță, ci și a unor angajați ai Judecătoriei Rădăuți.
„Inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică, beneficiind de complicitatea, cel puțin morală, a altor colegi magistrați, a direcționat acțiunile introduse de inculpatul Babiuc Constantin Gavril spre completul său, cu sprijinul grefierului-șef și al grefierului desemnat pentru implementarea dosarelor în sistemul electronic de repartizare aleatoriu”, au mai menționat procurorii DNA.
Un alt sprijin nemijlocit pe care Bogdan Bărbuță l-a primit de la grefierul cu care lucra în mod obișnuit a fost legat de lipsa comunicării hotărârilor judecătorești măsluite. Mai exact, grefierul a simulat că a trimis aceste înscrisuri, când, în realitate, despre existența hotărârilor nu știau decât câteva persoane.
O altă ilegalitate a fost aceea de citare a părților din proces la adrese fictive, astfel încât proprietarii reali de terenuri nu au aflat decât după ani buni că suprafețele pe care le dețineau au fost vândute.
Este de așteptat ca toate aceste date cuprinse în rechizitoriu să genereze un nou tsunami la Rădăuți, iar persoanele care se știu cu musca pe căciulă nu sunt deloc puține.


„Inculpatul Babiuc Constantin Gavril a falsificat majoritatea antecontractelor de vânzare-cumpărare prin falsificarea semnăturii promitentului vânzător, prin inserarea unui preț arbitrar”, se menționează în rechizitoriul DNA
„Inculpatul Babiuc Constantin Gavril a falsificat majoritatea antecontractelor de vânzare-cumpărare prin falsificarea semnăturii promitentului vânzător, prin inserarea unui preț arbitrar”, se menționează în rechizitoriul DNA
„Inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică, beneficiind de complicitatea, cel puțin morală, a altor colegi magistrați, a direcționat acțiunile introduse de inculpatul Babiuc Constantin Gavril spre completul său”, se menționează în rechizitoriul DNA
„Inculpatul Bărbuță Bogdan Ilarion Costică, beneficiind de complicitatea, cel puțin morală, a altor colegi magistrați, a direcționat acțiunile introduse de inculpatul Babiuc Constantin Gavril spre completul său”, se menționează în rechizitoriul DNA


Recomandări

Judecătorul Bogdan Bărbuță, condamnat cu executare pentru luare de mită. Procurorul Dumitru Dîmbu, achitat pentru 12 capete de acuzare