Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns în arest, reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru două infracțiuni, în plus a încasat și amenzi de 10.000 de lei, după ce un echipaj de poliție de la Rădăuți i-a făcut semnal de oprire pe o stradă din municipiu.
S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 24.00, când un echipaj de la Compartimentul Rutier Rădăuți a făcut semnal de oprire unui autoturism marca Volvo, condus pe direcția strada Piața Unirii către strada Calea Cernăuți.
Tânărul de la volan a oprit la semnal, în primă fază fiind cooperant.
Polițiștii au constatat că la volan este un tânăr în vârstă de 32 de ani, din municipiul Rădăuți, posesor al unui permis de conducere eliberat de către autoritățile din Marea Britanie, pe care însă nu îl avea asupra sa.
Prima neregulă majoră constatată de polițiști a fost că tânărul mirosea a alcool.
El a suflat pe loc în etilotest, rezultând concentrația de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
În mașină era și o tânără, iar polițiștii i-au cerut acesteia să se legitimeze. A fost momentul în care tânărul de la volan a devenit agresiv.
Polițiștii din echipaj au decis să intervină în forță, pentru imobilizarea și încătușarea tânărului de la volan.
Încătușat, acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, în vederea testării cu aparatul DrugTest. El a refuzat însă acest test, având acest drept.
În aceste condiții, tânărul fost condus de polițiști la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Când a venit însă vorba de probe de urină pentru testare pe linie de droguri, tânărul a refuzat în scris să dea probe.
Alte nereguli grave au rezultat după verificarea mașinii Volvo.
Autoturismul Volvo, proprietatea personală a bărbatului de 32 de ani, nu avea încheiată o poliță de asigurare obligatorie tip RCA, iar inspecția tehnică periodică nu era valabilă.
Polițiștii rădăuțeni au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
După completarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în arest a celui pus sub acuzare pentru două infracțiuni.
Nota de plată a venit și pentru restul neregulilor care nu sunt de ordin penal, amenzi în valoare totală de 10.687 lei.






