În Sala „Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Fălticeni se deschide mâine, la ora 19:00, expoziția de grafică și pictură cu genericul „Nostalgii fălticenene”, a artistului plastic Gabrel Baban.
La vernisajul expoziției, care etalează un număr de 38 de lucrări (din care 27 sunt lucrări de grafică), autorul va lansa și un catalog-album care cuprinde lucrările etalate.
Dacă lucrările de grafică ale artistului fălticenean caligrafiază secvențe din urbea de altădată, pictura lui Gabrel Baban, despre care criticul de artă Valentin Ciucă scrie în recent editatul „Dicționar al artelor frumoase din Moldova” că „respectă elementele de bază ale culorii locale și-i adaugă accentele revelatoare ale personalității”, se remarcă printr-o cromatică marcată de „sobrietate, eleganță și sugerează ritmurile de profunzime și respirația naturii”.
Prezentarea va fi făcută de scriitorul și jurnalistul Grigore Ilisei.