De aproape o lună de zile, locuitorii străzii Cuza Vodă, din cartierul sucevean Burdujeni, privesc cu groază la șanțurile care brăzdează drumul din fața locuințelor lor, în lung și în lat.
După săptămâni de disconfort fonic, de aglomerație pe stradă și de valuri de praf care nu-i lăsa nici să stea pe afară, acum, odată cu ploile, au parte de o altă problemă – noroi cât vezi cu ochii.
Noroiul care vine de pe strada care urcă spre sediul de primărie din Burdujeni se vede de la intersecția cu Calea Burdujeni, la ieșirea din Suceava spre Botoșani, fiind purtat de roțile sutelor de mașini care circulă pe acolo, multe dintre ele fiind autobuzele și microbuzele firmelor de transport public local.
Strada, care nu cu mult timp în urmă a fost refăcută după lucrările de apă și canalizare pe ISPA, arată acum ca după război. O laterală a străzii a fost decopertată în întregime de asfalt, în locul căruia a fost pus pietriș, în vreme ce, din loc în loc, la doar câțiva metri distanță unul de celălalt, șanțurile brăzdează strada perpendicular, astfel încât, oricum ai merge cu mașina, oricum îți clănțănesc dinții în gură, în vreme ce gândul ți-e la piesele auto care vor trebui înlocuite după traversarea „câmpului de luptă” ciuruit de excavatoare.
Nici pentru pietoni nu este mai ușor, pentru că fiecare pas înseamnă să te afunzi în noroi până la glezne, mai ales dacă ai de traversat strada dintr-o parte în alta.
Unii merg lipiți de garduri, de-o parte și de alta, acolo, clisa fiind prezentă în cantități mai mici, dar e de ajuns ca prin dreptul tău să treacă o mașină și să intre cu roata într-o groapă sau unul din numeroasele șanțuri, pentru a te stropi din cap până-n picioare.
„Uitați-vă în ce hal a ajuns strada asta. În fiecare an vin și repară, dar nu știu cum fac, că numai distrusă este”, spune Lucia, una din locatarele de pe stradă, care nu crede că va mai vedea vreodată strada adusă la stadiul în care era în 1982, când s-a mutat ea acolo.
Nemulțumirile locuitorilor străzii Cuza Vodă s-au făcut auzite și la sediul Primăriei Suceava, unde o parte dintre cei afectați au solicitat primarului Ion Lungu să ia măsuri pentru ca lucrările de pe stradă, care stagnează de câteva săptămâni, să fie continuate.
„La 7 dimineața a venit o delegație de pe Cuza Vodă, să reclame că este blocată strada, nu se lucrează, iar când atunci când se făcea ceva, se lucra încet și prost”, a spus Lungu la comandamentul de ieri dimineață, la care erau prezenți constructorii firmei Pfeiffer, care se ocupă de execuția lucrărilor din proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de apă-canalizare, finanțat prin programul POS Mediu.
„Din cauza pânzei freatice și a izvoarelor care sunt acolo s-a lucrat foarte greu și avem o problemă la un tronson, cu o vană care scapă apa, încât suntem încă în probe. Sperăm ca săptămâna aceasta să finalizăm lucrările, pentru ca de săptămâna viitoare să începem readucerea la starea inițială”, a spus managerul de proiect al firmei Pfeiffer, Mihai Roșca.
Acesta a dat dreptate oamenilor de pe stradă care au spus că nu se lucrează nimic acolo de ceva vreme, în sensul că lucrările pe care le fac ei acum nu sunt vizibile în teren:
„Imaginea cam asta este – s-a spart, s-a lucrat, acum nu sunt excavatoare acolo, pentru că facem probe”.
Numai că după o lună de zile în care oamenii au răbdat ca lucrările să fie făcute, fără a-i stingheri în vreun fel pe constructorii care au distrus și trotuarele pe care puteau merge, acum, când toamna și-a arătat deja colții și oamenii sunt nevoiți să „înoate” în noroi pentru a merge la lucru, la cumpărături sau să-și rezolve diverse probleme, răbdarea lor a ajuns la limită.
„Dezastru…asta au făcut”, strigă unii de pe geamul mașinii care, la câțiva metri, tot dă din șanț în alt șanț, în vreme ce o femeie care vine de la cumpărături își târâie cu greu picioarele prin noroiul de-o palmă.
Deversări urât mirositoare
O altă nemulțumire a locuitorilor de pe strada Cuza Vodă, dar și a celor de la blocurile din apropiere, din zona Torino, vizează mirosurile grele care se abat asupra lor, de la conductele recent puse în zonă și care se duc în pârâul care trece pe lângă casele lor.
„Nu știu ce se întâmplă, dar la fiecare sfârșit de săptămână suntem invadați de mirosuri de-ți întorc stomacul pe dos. De acolo vine, de la conductele ce duc spre pârâu”, spune Marinela Siminiceanu, indicând spre pământul răscolit din fața casei, pe unde înainte avea asfalt.
Deranjați de mirosurile grele, cei de la blocuri au venit la ei acasă, să-i întrebe ce fac de le mută nasul din loc:
„Credeau că noi suntem responsabili, când noi avem cel mai mult de tras de pe urma acestor conducte, că nu mai putem sta deloc pe afară la final de săptămână și nu mai putem deschide nici geamurile, că ne invadează mirosurile”, povestește cu obidă proprietarul casei din capătul străzii Cuza Vodă.


