Noroc de Tătă



Chiar dacă a fost surprins la primul gol (păi, care om normal își putea închipui că turcul poate lovi mingea dintre doi români, ba încă și mult mai înalți?) și de-a dreptul uluit că mingea aia, spre final de meci, s-a strecurat printre toți și l-a lovit în genunchi. Tătărușanu este totuși cel care ne-a împiedicat s-o luăm mai rău decât atunci, cu Danemarca. Cel puțin 3 ocazii clare de gol au mai avut turcii, în timp ce noi am alternat bubuitul mingii înainte, sus și tare, către Ibrahimovici care însă joacă pentru Suedia, nu pentru România, cu șmecheriile cu călcâiul, absolut binevenite când conduci cu 4-0 nu când tabela arată 0-1. Altfel spus, am jucat de-a droanga, fiecare jucător în parte și echipa în ansamblu părând să nu înțeleagă cu ce treabă s-ar afla pe-acolo. Excepțiile se numesc Tătărușanu, Dodel și Mățel și cred că în acest context ar putea fi lesne acuzați că subminează „unitatea de monolit” (de bolovan, adică!) a echipei, adică par fotbaliști într-o adunătură de tembeli rătăciți pe un gazon prea bun pentru copitele lor și pe care în mod evident îi încurcă la extrem obiectul ăla rotund care se-nvârte pe-acolo. Într-un clasament al indolenței arătate pe teren, e greu de ales, locul 1 între Chiricheș și Maxim, favoriții mei din întregul lot, alături de Gigel Bucur (altu’ care nu aflase cu ce treabă e în teren), primul încercând aceleași fițe din meciul cu Ungaria (despre care am scris tot aici, alaltăieri, zicând că ar trebui să renunțe la ele) dar dormind adânc la primul gol, iar ăstălalt, Maxim, imaginându-și că e focă, nu om, drept pentru care mai avea doar să-ncerce să jongleze cu mingea pe mustăți. Pe Pintilii n-am reușit să-l văd, în schimb l-am văzut până mi s-a făcut rău pe alt năuc, Adi Popa, cu nimic mai breaz decât tembelul de Stancu care a mai bifat încă o alergătură de vreo 400 de kilometri degeaba. Despre Marica, numai de bine, sănătate, noi succese în muncă. Așa zicea și el la sfârșit: „De mâine trebuie să reîncepem munca acolo unde suntem fiecare.” Așa e, sunt convins. Apropo: Ăsta unde are locul de muncă?