NOROC DE STOICIKOV!

Sigur, Stoicikov este un neanderthalian întârziat, „cu ceafă groasă”, un golan tipic pentru lumpenfotbalul european. Din nefericire, astfel de specimene există și-n fotbalul românesc: oricâte sancțiuni ar încasa un al de MM Stoica, va rămâne, în fundul sufletului, același etern derbedeu de școală becaliană. Stoicikov a insultat la modul tembel românii și România, dar și-a jignit și compatrioții („luați țâțele astea împuțite de aici !!!”) cu un grobianism care i-a făcut pe unii condeieri ofuscați să declare regretabilă… însoțirea României cu Bulgaria pe ultimii metri ai integrării europene. Eroare: Stoicikov nu înseamnă Bulgaria, după cum, la noi, Becali nu înseamnă decât Becali și atât. Dincolo, însă, de tâmpeniile scuipate printre dinți de selecționerul cu obraz de toval și preluate cu disproporționat interes de întreaga presă română, a scăpat atenției generale o altă cugetare de-a lui Stoicikov, complet lăsată în umbră de răbufnirile umorale, desigur, mai lesne de speculat gazetărește. Chiar în prima zi, oaspetele din țara castraveților a rotunjit o frază pe care n-a mai băgat-o în seamă nimeni spre oarece referire și comentare. Anume, eroul nostru a afirmat că „România este țara în care nimeni nu se ocupă de juniori”. Mi se pare o observație mult mai demnă de luat în seamă decât înjurăturile ori parabolele cu BMW-ul și bicicleta – pentru simplul motiv că-i teribil de adevărată! Poate de aceea toți au ocolit-o până la completă ignorare – de altfel, nici nu conținea sămânța de scandal atât de dragă presei noastre de toate culorile. Și totuși, rămâne singurul lucru cu miez, singura observație formulată cu cap, singura demnă de atenție din întreaga logoree stoicikoviană. Ne-a arătat cu degetul o realitate românească tristă, pe care nu izbutim s-o vedem nicicum – tot așa cum nu se văd copacii din cauza pădurii. Trebuie să vină un străin care să ne atragă atenția că fotbalul pretinde construcție și-n teren și, mai ales, în afara gazonului. Nu vom avea niciodată parte de performanțe notabile dacă pe primul plan al preocupării cluburilor este aducerea de jucători de prin Gabon ori Tanganika, lăsându-se mereu în planul al doilea al interesului formarea și stimularea celor care s-ar cuveni să vină din urmă. Echipa noastră de top, „Steaua”, nu are în lot, la ora actuală, nici un singur jucător format (și afirmat) cu adevărat în pepiniera proprie! Reprezentativa de tineret a României a clacat penibil în fața germanilor, demonstrând (dacă mai era nevoie) că, la acest capitol, suntem de vreo zece ani în veșnică întârziere și nici nu pare a se zări luminița de la capătul tunelului! (Adevărat, românii au jucat cu un om mai puțin – dar antrenorul se cuvenea să țină seama că Săpunaru, rudimentar cotonogar emerit și real pericol public, nu trebuie lăsat să intre pe teren decât la mare ananaghie, nicidecum pe post de titular…) Ce s-a ales din hotărârea oficială de înființare a celor trei mari centre pentru tineret în provinciile istorice? Nimic, nimic, nimic! Au trecut ceva ani de la publicarea veștii și… nici măcar o explicație pentru abandonarea singurului proiect major destinat revigorării fotbalului românesc! Plimbând în cerc aceiași jucători de la o echipă la alta și deplasând accentul de la producția proprie la costisitoarele importuri (de neutilizat fără… naturalizarea practicată și de bulgari) o să rămânem în veci lipsiți de necesara bază de selecție. Toate marile cluburi europene au… dar ce să mai vorbim! Plasându-și observația pe post de înjurătură, Stoicikov ne-a făcut, de fapt, un serviciu. Numai să nu fi vorbit în pustie…