Noroc de Sorana!

Nu este vreo noutate, și chiar eu însumi am mai scris asta de câteva ori de-a lungul vremii, că dacă Sorana Cîrstea ar fi avut măcar puțin din voința și tenacitatea Simonei Halep, nimeni nu i-ar fi stat în față în lumea tenisului feminin. Indiscutabil mai talentată decât Simona, Sorana a fost ani întregi o dezamăgire aproape de perfecțiune, loviturile sale de senzație fiind urmate invariabil de niște mingi absolut jenante, de parcă se întâlnea în premieră cu rachetași cu terenul. Iar asta s-a petrecut an de an și meci de meci. După mine, totul având loc pe fondul unui psihic extrem de labil, dovadăcerturile aproape permanente, atât cu oficialii,cât și cu propriul ei staff. Și tocmai când ne pregăteam, cred, cu toții, să o vedem punând rachetă în cui (ea având și vreun an și jumătate în plus față de Simona Halep!), Sorana Cîrstea a suferit o transformare aproape neverosimilă, reușind de vreun an și jumătate încoace să-și domine nervozitatea aia deja tipizată, apoi să-și îmbunătățească serviciul până la un nivel care părea doar un vis, în rest putând, evident cu un succes neatins până acum, să-și etaleze jocul spectaculos, devenit și eficient. Am ajuns să o urmăresc neîntrerupt, acum vreo două-trei nopți prinzându-mă ora 2 și jumătate în așteptarea reluării partidei ei cu Stephens. Nu-mi dau seama ce îi lipsește (dacă…) pentru a câștiga și turnee majore (asta de la Miami ar fi numai bun pentru a o impulsiona pentru ceea ce urmează anul ăsta), dar tare mi-aș dori să o văd și cu un turneu de Grand Șlam adjudecat. Până să se refacă și Simona (pe partea fizică, fiindcă psihic n-are cum să nu fie montată la maximum), Sorana rămâne singura noastră ambasadoare la nivel înalt: Begu e accidentată de multă vreme, Ruse s-a dat la fund, Ana Bogdan e în cădere liberă, la fel și Cristian. Hai Sorana, tu ne-ai mai rămas!