E ultimul meu articol din acest an. Așa cum se obișnuiește, m-am gândit să fac și eu un bilanț cu acest prilej. Nu doar al fotbalului (că nici n-avem ce aduna, că iese cu minus!) ci al sportului românesc în general.
A fost an olimpic. Spre deosebire de alte ediții, la Olimpiada chinezească am reușit să facem istorie: un român (și să fiu al naibii dacă știu cum îl cheamă), presupun înotător, a reușit în premieră mondială să participe la propria-i cursă nu în bazin, ci în sala de masaj. Trebuie că s-o fi mirat tare când a văzut că pe bloc startul rezervat lui nu era nimeni. Apropo: n-am aflat încă dacă lui, antrenoarei lui și șefului delegației li s-au imputat cheltuielile, așa cum s-ar cuveni, la prețurile zilei pentru excursioniști. Dacă ar fi fost sportivi, puteau fi achitate de stat, ca tuturor celorlalți. Dar ei au fost în excursie, e clar. În rest, ne-am mai făcut de râs la tot ce se putea, de la handbal în varianta Tadici până la atletismul grasei ăleia, Grasu parcă, aia care a aruncat o dată de parcă mâncase apă cu biscuiți și de altele două în plasa de protecție. Rușinea ne-a fost spălată de doamnele alea respectabile: Diță, Susanu, Andronache și de domnișoarele Dumitru și gimnastele. De aia și închin o cupă de șampanie: noroc!… de ele, că altfel catastrofa era totală.
Comparabilă, adică, cu tot ce am reușit și în restul anului, la mai toate competițiile majore, din toate sporturile. Și mai ales la cele de echipă: fotbal, handbal, volei, rugby, polo. Iar dacă am scris și cuvântul magic, „fotbal”, vă invit să rememorați momentele de vârf ale memorabilului an 2008: jocul jenant de la „Europene” al Naționalei, oricum mai performant (am scos două puncte, nu?) decât al celor 5 echipe de Cupa UEFA care n-au reușit nici măcar o singură calificare în grupe.
Am rămas, în schimb, campioni mondiali la vorbitul despre sport și mai ales despre fotbal: la toate orele, pe toate canalele, toți analfabeții, de la președinți și antrenori până la fotbaliști și chiar destui ziariști se întrec în chifle lingvistice și de logică și de exprimare de toate felurile. De aia, chiar și dacă îți urează „La mulți ani!”, trebuie să fii circumspect: ori e Paștele, nu anul nou, ori cred că asta e înjurătură, ori că le aduce puncte.
Eu, nefiind unul din ei, vă urez din inimă chiar asta: La mulți ani!
