Cu mai multe luni în urmă a apărut o lucrare, semnalată deja, destinată normării limbii române, lucrare pe care, printr-o impardonabilă iresponsabilitate, Ministerul Educației și Cercetării intenționează s-o impună școlii românești, avînd titlul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Univers Enciclopedic, 2005. La o examinare mai atentă, se poate constata că, deși este orientată în mod programatic spre promovarea modificării ortografiei, propuse în anul 1993, și spre introducerea altor inovații aberante în scrierea limbii române, această „operă” are și marele merit de a spune ce nu voia, de fapt, să spună. Astfel, printre altele, se atestă aici că limba română are în uzul secular formele sînt, sîntem, sînteți , dar că “s-a hotărît” (de către Sfîntul Sisoie ?) să se scrie și să se pronunțe sunt, suntem sunteți.
La pagina 301, unde se prezintă paradigma verbului a fi, formele autentice ale acestuia nu sînt menționate, ca și cum ele nici n-ar fi existat și nici nu există, cu toate că ele au fost și au rămas în uzul oamenilor așezați; se consemnează, desigur, formele de indicativ prezent sunt (pers. 1 sg. și 3 pl.), suntem (pers. 1 pl.) și sunteți (pers. 2 pl.), pe lîngă formele ești (2 sg.), este (3 sg.), la ultima notîndu-se și varianta neaccentuată e, precum și variantele regionale și familiare îi și –i. Deci, în cazul unor forme, dicționarul reține și notează pînă și variantele regionale și familiare, iar în cazul altora, care sînt uzuale și justificate științific, se practică minciuna prin omisiune. În secțiunea teoretică de la începutul volumului însă, la pagina XCVII, se explică, într-o manieră foarte alambicată, pe de o parte, că, în 1993, s-a realizat “modificarea scrierii formelor de indicativ prezent, persoanele I singular și plural și a II-a plural ale verbului a fi [persoana a treia plural este omisă !], revenindu-se la scrierea lor anterioară cu u” și se recomandă: “(pronunțate ! [suntem], [sunteți], și nu [sîntem], [sînteți])”, pentru ca în notă să se specifice: “Conform unei tradiții latinizante întrerupte prin reforma ortografică anterioară, deși nu provin din formele corespunzătoare din latină, ci din conjunctivul latin, continuat în formele moștenite scrise anterior sînt etc. Redarea acestora din urmă trebuie făcută acum cu â: sânt etc.”
Prin urmare, în 1993, s-a introdus grafia sunt, suntem, sunteți, care, spre mirarea sau din ordinul autoarelor, trebuie să se pronunțe așa cum se scriu (aceasta poate însemna “pronunțat !”), iar nu cum au fost instituite prin ortografia etimologizantă (ca grafii pentru sînt, sîntem, sînteți). Ni se explică apoi în notă că scrierea sunt, suntem, sunteți este conformă unei tradiții etimologizante, care a fost întreruptă, dar știm că era normal să fie întreruptă, deoarece limba română are o scriere esențial fonetică, iar nu etimologică. Nota respectivă mai arată că sunt, suntem, sunteți “nu provin din formele corespunzătoare din latină”, însă ele nici n-au cum proveni din asemenea forme “corespunzătoare”, fiindcă în latină nu există decît sunt la persoana a doua plural, din care a rezultat în română –s, îs (aceștia-s elevi), iar dacă acest sunt nu și-ar fi pierdut terminația și ar fi fost moștenit ca atare (situație imposibilă în procesul evoluției de la latină la limbile romanice), el ar fi devenit sînt, așa cum latinescul aduncus a devenit românescul adînc. În sfîrșit, se precizează în nota respectivă, formele românești provin “din conjunctivul latin continuat în formele moștenite scrise anterior sînt etc.”, a căror redare trebuie făcută acum “sânt etc.” (Ne putem întreba dacă are competența să normeze limba cineva care nu știe nici că etc. nu se poate asocia cu un singur element.)
Dar dacă formele moștenite din latină sînt cele scrise anterior sînt, sîntem, sînteți (care acum trebuie scrise “sânt etc.), atunci de ce trebuie să și scriem sunt, suntem, sunteți și, mai ales, de ce să pronunțăm sunt, suntem, sunteți ?
Cu siguranță, la această întrebare ar trebui să răspundă nu numai cei care fac asemenea deservicii limbii române, ci și cei care se străduiesc să le pună în practică, pervertind pronunția tinerilor din lipsă de profesionalism și de conștiință.
