Copilăria mea, consumată la Sângeru, un sat de deal-munte din Prahova, îmi domină regește amintirile, iar viața de adult bucureștean n-a reușit să așeze în concurență nimic care să-i ruineze soclul de aur. Iernile cu zăpezi cât casa îmi readuc și acum în suflet o bucurie greu traductibilă. Iată de ce, devenind locuitor al asfaltului, n-am priceput niciodată prigonirea zăpezii la oraș. Se fac comandamente antizăpadă ca de război, divizii mecanizate își clămpăne lanțurile și lamele metalice, armate de drumari sunt puse în stare de alarmă. Un prăfai de zăpadă poate dărâma un guvern și schilodi prestigiul și așa șubred al unei primării. Cugetarea cea mai adâncă a actualului șef al statului e tot de sorginte meteorologică, comprimând un adagio de-o adâncime de puț fără fund: „iarna nu-i ca vara”.
Mă încăpățânez să cred că teroarea zăpezii, dincolo de relevarea unor neputințe gospodărești, este ridicolă. Prea multă isterie pentru un fulg de nea. Zăpada este primul gest de normalitate cosmică în această iarnă urâtă și stearpă ca o capră.
Urmăresc de mai multă vreme un subiect care neliniștește tacit cancelariile lumii și pune în lucrare conclavuri de savanți. Planeta se încălzește. Pare a fi vorba de un pericol mare. Topirea polilor ar recufunda Terra în oceanul imens din care a ieșit acum milioane de ani. Unii cercetători dau vina pe distrugerea stratului protector de ozon prin industrializare. Alții spun că, și dacă am fi rămas ciobani, crescători de oi și cămile, tot acolo ajungeam pentru că dejecțiile animale emit în aer tot atâta bioxid de carbon cât marile combinate.
Cert e că un lucru grav se petrece. Americanii, se zice, știu mai multe despre asta, dar tac pentru a nu semăna panica Apocalipsei.
Cu trei zile înaintea Anului Nou, Statele Unite ale Americii au declarat ursul polar specie pe cale de dispariție. În consecință, uriașul animal alb a fost trecut sub protecția legii. O știre care a trecut neobservată, ecranată fiind de dansurile cu steagul și șampania ale jucăușului nostru președinte. Într-o lume de statistici contradictorii mi-e teamă să citez o cifră. Nu știu cu cât se încălzește în mod real anual planeta. Povestea cu ursul polar mi-a adus însă o confirmare alarmantă. Asociată cu lipsa zăpezii din satul meu știrea a căpătat consistență.
Iată însă acești primi fulgi de zăpadă, puri, astrali, venind ca o izbăvire din cer. Iată un prim semn bonom al Celui de Sus. Ninge. A nins. Ninge-ne Doamne, fiindcă zăpada e primul semn că ne vrei încă pe acest pământ.
