O nenorocire nu vine niciodată singură. La minus 18 grade, a plesnit serpentina instantului: inundație cumplită în bucătărie, soața cu lighene, eu lupt cu robinetul care nu se-nchide, telefoane, meșteri, promisiuni, alerg la Dedeman, cumpăr alt instant, mâine-l instalăm. Încerc să-mi trag sufletul. Televizorul merge în legea lui, cu talk-show-uri în care fiecare își apără eroic opinia de partid, subsemnatul, la computer, călătorește pe Google, iar nevastă-mea, în aripa de vest a apartamentului nostru de 52 m.p., își rezolvă corespondența la lap-top. Când s-a produs a doua nenorocire: mult mai gravă de data asta, pământul a-ncetat să se mai învârtă, soarele s-a sleit dintr-o dată și timpul a căpătat o oribilă consistență gelatinoasă.
- Dumnezeul, ce s-a-ntâmplat?
- Groaznic – m-a informat soața – a căzut și rețeaua de cablu. N-avem semnal nici la televizor, nici la internet.
Liniște de catedrală – sau, dacă vreți, de librărie. Încep să mă preumblu aiurea prin casă, căutând să-mi fac un rost. Tovarășa de viață sună la firma de cablu. Aud răspunsurile-tip: apăsați tasta 1… (muzici), apăsați tasta 2… (muzici), apăsați… (muzici). Casa pare amorțită, oferind neașteptate revelații târzii:
- Ce-i cu cartea asta?
- Tu ai cumpărat-o.
Așa o fi, înseamnă că i-a venit rândul la citit. Așteaptă de cine știe când.
- Io-te că a înflorit ficusul!
- Îndreaptă tabloul lui Gavrilean. Atârnă strâmb.
- Că bine zici. N-am observat.
- Mai sună la cablu.
Apăsați tasta 1… (muzici) apăsați tasta 2… (muzici). Apartamentul e gol, posac, rece, străin. Cum naiba am trăit cândva fără televizor și internet? Nevastă-mea se îngrijorează:
- Nu uita că avem claustrofobie.
- Că bine zici. Ridică jaluzelele.
- Hai că-i mai bine așa… Da’ când ai făcut, fato, ridul ăsta până la ureche?
- Acu-l vezi? Da’ și tu, ce-ai albit!
Odată draperiile strânse, constatăm că prin prejur toți au făcut la fel, cu o singură excepție: vecinul abonat la altă firmă de cablu. Îl invidiez din rărunchi: dacă, între timp, cade guvernul, el află, eu nu… Casa parcă nu-i a noastră. Ne-nvârtim fără rost și ne căutăm de lucru. Iau hotărârea care se impune: hai să profităm și să facem nefăcute. Dăm telefoanele restante mamei, fratelui, nașilor, amicilor, ascultăm DVD-urile cumpărate anul trecut și rămase neatinse, ne apucăm să citim cărțile ce-au îndoit raftul de așteptare.
- Tre’ să mănânc – se căinează soața – cu televizorul și lap-topul uit de foame, da’ acu’ iar o să mă-ngraș!
Pun pe platou DVD-ul cu Bernstein adus cândva din Spania, pe care niciodată n-am avut răgaz să-l ascult dincolo de partea I-a. Încerc să aleg o carte – mai toate merită citite, da’ de unde vreme? Soața caută numărul nașilor din Zimnicea. Or mai fi trăind? Mă cuibăresc într-un fotoliu și deschid primul op ce-mi cade-n mână. Când, minune, învie și televizorul și computerul. Azvârl cartea. La jumătatea numărului format, nevastă-mea închide telefonul. Opresc muzica. Lumină-n cuget și-n simțiri: avem semnal!
Se anunță noi percheziții în cinci județe, cod roșu de ger năprasnic, partidele se stuchesc în talk-show-uri, accident grav pe DN 2, mașini înzăpezite la Buzău, violuri la Vaslui, rujeolă la București… Reintrăm, așa dar, în deplină normalitate. Doamne, prin ce am trecut!
