Au existat, odată, două tinere magistrate, Norica și Monica. Amândouă absolviseră facultatea de Drept și au intrat în procuratură în mici orașe muntenești, prin deceniul opt al secolului trecut. Monica a traversat rutina acelor ani fără incidente. Norica a avut ghinion. Poliția i-a adus pe unul Valerică drept făptaș al unei infracțiuni pe care n-o săvârșise și, cum era justiția expeditivă, Norica i-a și obținut condamnarea. Când poliția a găsit pe adevăratul făptaș însă, Norica și-a arătat caracterul. Nu a mai făcut proces, s-a mulțumit să le schimbe datele de stare civilă ca să înlocuiască în pușcărie pe primul cu al doilea. Astfel a reparat o eroare judiciară (un om fusese condamnat pe nedrept) printr-un fals (a fost înlocuit la pedeapsă cu adevăratul făptaș, căruia nu i-a mai făcut nici un proces, încălcându-i-se dreptul la apărare). Norica a luat un avertisment, că și sub comunism se făceau controale și se respecta o aparență de legalitate.
Anii ’90-’91 le-au găsit pe fetele noastre dând piept cu viața în posturi foarte diferite. Monica a refuzat să facă dosare oamenilor nevinovați arestați de minerii chemați la București de Ion Iliescu, pe care poliția îi adusese la procuratură în loc să îi pună în libertate. Alți colegi ai ei, precum dl. Cochinescu, care avea să ajungă șef al Parchetului, au făcut-o cu ambele mâini. Norica a cunoscut o americană, Patricia Long, care voia să adopte un copil. Deși era încă procuror, deci reprezenta statul, Norica a ajutat-o și a stat în schimb trei luni în America la ea acasă.
În 1991 ambele eroine ale noastre au cam fost împinse la marginea procuraturii. Norica, pentru cazul Long. Noi sancțiuni, și a trebuit să plece din magistratură. Monica, pentru că a scos de sub acuzare pe mulți din cei arestați ilegal de mineri și a făcut și un raport contra colegilor ei care reținuseră abuziv și anchetaseră pe arestații din Piața Universității. Aceia nu au fost niciodată sancționați. Monica a plecat la studii la Central European University, unde a studiat cu Stephen Holmes, și alți mari juriști, și doi ani mai târziu și-a luat diploma. Norica și-a trecut în CV că a fost doctorand la Harvard la Kennedy School, în drept penal, deși Kennedy School nu dă degree-uri în drept penal. A fost probabil la un seminar, și atât. Nu are diplomă să o arate.
Traseele celor două merg de aici înainte în direcții diferite. Norica intră în politică, fiind avocată, nimic nu o mai oprește. Mai întâi în PNȚcd. Când acest partid nu mai prinde Parlamentul, în PNL. Monica devine un personaj favorit al Consiliului Europei, principala instanță politică a drepturilor omului din Europa. Procurori care să lupte să schimbe sistemul din interior sunt rari, și Consiliul începe să lucreze cu Monica și în România, și în alte țări. Acest lucru îi face să turbeze pe Cochinescu și alții ca el, ideea că au pe cineva în interior, care raportează totul la Strasbourg. Sunt anii în care justiția e tot mai plecată sub politic, se fac din greu recursuri supreme în anulare la ordinul lui Iliescu. Situația devine de nesusținut, și în 1997 Monica Macovei se retrage complet din Parchet. „Demisionez, îi scrie procurorului general, Nicolae Cochinescu, în scrisoarea de demisie datorită incompatibilității dintre mine și dumneavoastră în felul în care percepem justiția și rolul parchetului într-o societate democratică. Constatând că sunteți încă la conducerea instituției, demisionez eu”. În acel an, urmând succesului CDR în alegeri, cariera Noricăi începe să urce. Greu, pentru că erau puține femei în CDR. E protejata primului ministru Radu Vasile, care iese din grațiile președintelui Constantinescu după ce ies la iveală legături oculte cu Securitatea.
În anii care urmează, Monica Macovei devine cel mai popular consultant pe justiție din Europa de Est pentru Consiliul Europei, și din Georgia în Bosnia pregătește judecători și încearcă să construiască sisteme judiciare independente. PD îi propune ministeriatul în 2004, când este la Sarajevo, lucrând pentru Consiliul Europei. Nu are de ce să îi ceară nimeni mapa profesională: traseul ei este de notorietate internațională. Norica ajunge în acest timp în grupul Dinu Patriciu din PNL, cu relații apropiate cu PSD. În toamna 2004 se fac chiar planuri ca PNL să susțină pe Năstase în turul 2 contra lui Băsescu, dar Patriciu nu reușește să câștige majoritatea printre liberali. Monica ajunge ministru, și toate proiectele anticorupție de pe hârtie încep să devină faptă. Norica va lupta consecvent contra lor, alături de colegi din PSD, PRM, PC și UDMR. Patriciu e anchetat de Parchet, ceea ce va mobiliza pe toți aliații lui contra Justiției. Trebuie neapărat ca aceasta să fie din nou sub control.
După intrarea României în Uniunea Europeană, istoria se cunoaște. Parlamentul răsuflă ușurat că nu trebuie să se mai prefacă și o dă afară pe Monica, garantul angajamentelor europene. Nimic nu o mai oprește pe Norica să devină ministru.
Decât trecutul. Și povara acestei simple comparații.
