Vicepreședintele Senatului, liberalul Norica Nicolai se declară foarte mulțumită și foarte mândră că nu a obținut un mandat „la jocul calculatorului”, susținând că e mai onorabil și mai elegant să pierzi din cauza imperfecțiunilor legii decât să fii parlamentar „pe resturi și pe calcule matematice. Norica Nicolai nu reușit să câștige, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, un mandat în Parlament deși a obținut cele mai multe voturi în colegiul pentru Senat din circumscripția electorală Călărași în care a candidat.
Întrebată despre situația paradoxală în care se află, Nicolai a explicat că este vorba despre efectul legii, „care face o combinație între uninominal și proporțional pe listă”.
„La uninominal, categoric am câștigat. Am avut cel mai mare scor al partidului, cel mai mare scor personal și cel mai mare procent, dar, la redistribuirea pe liste, am pierdut”, a menționat senatorul liberal.
Ea a apreciat că acesta este efectul unei legi asupra căreia parlamentarii nu s-au aplecat foarte serios, pe care au lucrat-o la presiunea opiniei publice și care „a adus tot felul de aberații în Parlament”.
Întrebată dacă intenționează să candideze peste patru ani pentru un loc în Parlament, Norica Nicolai a lăsat să se înțeleagă că va face acest lucru. „Nu știu dacă peste patru ani sau mai devreme, dar, categoric, că voi încerca”, a spus ea.
Norica Nicolai a mai arătat că nu va renunța la politică, în condițiile în care este vicepreședinte al PNL. „Sunt, cred eu, unul dintre liderii importanți și, dacă vreți opinia mea, în ceea ce privește statutul meu ca om politic, sunt foarte mulțumită și foarte mândră că nu am obținut un mandat la jocul calculatorului”, a subliniat senatorul.
Întrebată despre sentimentele pe care le are după ce nu a reușit să își reînoiască mandatul, Nicolai a spus că ea este „un om care își asumă și înfrângerile și victoriile cu aceeași demnitate și forță”.
Ea și-a declarat speranța că viitorul Parlament va fi mult mai eficient și mult mai competitiv în a promova o legislație coerentă, aplicabilă și cu efecte în planul public.
Întrebată ce intenționează să facă în viitor, în condițiile în care, ca și un alt viceprețedintele al senatului, Doru Ioan Tărăcilă, nu a câștigat un nou mandat de senator, Norica Nicolai, a spus că, la fel ca acesta, va relua activitatea de avocatură. „Amândoi suntem avocați, amândoi suntem în același barou de Călărași, deci eu voi relua cariera universitară și voi face avocatură”, a precizat ea.