Nesimțire

Nordik Skate Park, la un pas de a fi transformat într-o groapă de gunoi de 600.000 de lei



Investiția de 600.000 de lei în crearea unui loc de divertisment pentru tineri, pusă în pericol de neseriozitatea unora
Investiția de 600.000 de lei în crearea unui loc de divertisment pentru tineri, pusă în pericol de neseriozitatea unora

Primul spațiu de agrement pentru tinerii pasionați de sporturile pe role ori pe biciclete, Nordik Skate Park Suceava, este pe cale să se transforme într-o groapă de gunoi modernă, în valoare de 600.000 de lei.
Asta datorită celor care atunci când merg acolo, să se distreze, au „grijă” să lase ceva în urma lor, să se vadă că au fost acolo: sute de mucuri de țigări, zeci de pachete de țigări, golite, aruncate în toate direcțiile, pet-uri de bere și de la băuturi energizante, ambalaje de la produse alimentare.
Pentru cei care merg să se antreneze acolo dimineața ori pur și simplu să vadă cum arată investiția de 600.000 de lei realizată de municipalitate, singura de acest gen din județ, imaginea este cruntă.
Loc de mâzgălit pereții
Pereții de beton, care ar fi trebuit să fie decorați în culori vii de către pasionații de graffiti, cărora li s-a dat mână liberă să își demonstreze acolo creativitatea, au devenit „purtătorii” unor mesaje ofensatoare la adresa Poliției, mesaje rasiste și sataniste – între timp acoperite cu var, dar și a fel de fel de mâzgăleli fără nici un rost.
„Efortul creativ” s-a extins și pe suprafețele adiacente, inclusiv transformatorul de energie electrică din fața Patinoarului Areni. Există și câteva exemple reușite de graffiti, care dau o imagine mai veselă betoanelor din parc, dar acestea sunt foarte puține.
Buncăre de gunoi neutilizate
Imaginea este completată, zilnic, de mormanele de gunoaie, majoritatea resturi de ambalaje, care sunt abandonate de cei care se folosesc de acest spațiu de divertisment, în special după-amiaza, până târziu în noapte.
Deși au buncăre de gunoi amplasate la intrarea în parc, înspre sediul CEC, mulți dintre cei care vin să se antreneze acolo și depun mult efort pentru a reuși să facă scheme complexe nu mai găsesc energia necesară să mai ajungă cu gunoiul până la spațiul de depozitare.
Așa se face că un spațiu modern, care a fost solicitat cu insistență de numeroși tineri, ca o dovadă de civilizație a orașului, riscă să devină una din zonele care demonstrează mai degrabă lipsa de civilizație a unora dintre noi.
Noua investiție a municipalității nu este prinsă în atribuțiunile societății de salubrizare a Sucevei, încât, de voie, de nevoie, cei de la Direcția Domeniului Public s-au apucat să facă curat acolo, să strângă deșeurile și să măture gunoiul de pe cei aproape 2.500 de mp ai Nordik Skate Park, dar numai după ce își termină îndatoririle din alte zone.
Experiment – cum ar arăta Skate Park-ul dacă nu ar face alții curat acolo
Dacă nu s-ar mai face curat acolo câteva zile, ori o săptămână, Skate Park-ul ar deveni inutilizabil pentru rolleri și bikeri, care s-ar împiedica de propriile gunoaie și nu ar mai avea cum rula pe suprafața betonată cu sute de obstacole, în principal ambalaje de fel de fel.
Fără întreținere zilnică, „Groapa” – unul dintre elementele de dificultate create pentru cei pasionați de sporturile pe role și de BMX, s-ar transforma rapid într-o piscină în aer liber, ori într-un imens lighean cu apă de ploaie, care nu se va putea scurge din cauza ambalajelor aruncate acolo și care pot bloca gurile de scurgere.
Poate că măcar o perioadă, ca un experiment, cei care vin să își petreacă timpul liber acolo ar trebui lăsați să se autogospodărească, încât, în loc să se antreneze printre gunoaiele lăsate de ei în urmă, vor avea mai multă grijă ca atât ei, cât și alții, care vin acolo să-i privească ori să le facă galerie să lase curat în urmă.
Desigur, nu ar strica nici montarea unor coșuri de gunoi suplimentare, pe lateralele suprafețelor betonate, pentru comoditatea celor care nu vor să se deplaseze câțiva metri în plus, pentru a ajunge la buncărele din colțul Skate Park-ului.


Groapă de gunoi în devenire, la Nordik Skate Park
Groapă de gunoi în devenire, la Nordik Skate Park
Groapă de gunoi în devenire, la Nordik Skate Park
Groapă de gunoi în devenire, la Nordik Skate Park
Zeci de ambalaje aruncate pe jos și mesaje ofensatoare pe pereți
Zeci de ambalaje aruncate pe jos și mesaje ofensatoare pe pereți
Zeci de ambalaje aruncate pe jos și mesaje ofensatoare pe pereți
Zeci de ambalaje aruncate pe jos și mesaje ofensatoare pe pereți
Investiția de 600.000 de lei în crearea unui loc de divertisment pentru tineri, pusă în pericol de neseriozitatea unora
Investiția de 600.000 de lei în crearea unui loc de divertisment pentru tineri, pusă în pericol de neseriozitatea unora


Recomandări