Non spiritul jocului



Ce săptămână de Liga Campionilor, nu știi încotro să te uiți! Dacă deunăzi vorbeam de scăpătarea fotbalului italian la nivel de club (confirmat brutal de setul pierdut de Atalanta cu Bayern!), ce-am putea să zicem acum de cel englez?! Practic, cea mai onorabilă prestație a avut-o Newcastle în fața Barcelonei, ceva greu de anticipat. Ba chiar i-a fost ”furată” victoria cu acel penalty de pe final, chestiune care s-a repetat în seara următoare, unde Arsenal a salvat impresia de la Leverkusen în urma unui alt penalty ”non spiritul jocului”. Alea sunt contacte din care să cadă hăndrălăii? Cândva spuneam că n-ar trebui să se acorde 11 metri la căzături pe care nu le-ai lua pe stradă, când te împiedici de o bordură. Apoi, serile uluitoare de care își vor aminti toată viața doi jucători, chiar dacă la poluri opuse. De o parte nefericitul portar al lui Tottenham, schimbat după un sfert de oră fără să fie accidentat, de cealaltă maiestuosul Valverde, care a făcut o țară micuță ca Uruguayul să fie cea mai mândră în lume pentru ce a reușit căpitanul Realului (căpitanul, da?!) într-o singură repriză. Mai ales la golul 3, când a trimis un fundaș al lui Guardiola înapoi la Crystal Palace, de unde îl adusese Pep ca să îl titularizeze pe Bernabeu! Dar și primul gol, ce preluare, ce dribling cu învăluire pe lângă Donnarruma! E drept, italianul își retrage mâna de pe traiectoria mingii, crezându-se în afara careului… ce gafă neașteptată!

* * *

Am văzut la Indian Wells un meci ce pare că anunță ceva, ca un Nadal-Djokovic, la 24 respectiv 19 ani. De pe la 21 de ani a început sârbul să conteze. În rolurile de început au fost acum Sinner și Fonseca, vom vedea dacă evoluează într-o rivalitate. La set și 5-3, italianul servea pentru meci şi atunci s-a înfoiat Fonseca: break la zero! Aşa că s-a ajuns în tie-break, ca şi în primul set, unde Sinner l-a făcut din experiență. A fost şi o fază ca în Matrix, în care Sinner s-a ferit ca de glonț! Fonseca a avut o minge înaltă la fileu, dar nu pentru smash, şi a trimis rachetă din rachetă pe centru, unde era Sinner, dincolo de linia de fund… Ei bine, s-a înclinat ăsta ca schiorii, aproape la orizontală ca să nu-l găurească mingea aia! Și ultima, Djokovic e aut, scos de stângaciul Draper, totuși campion en titre în deșert.



Recomandări