Nole, ole!

Se poate spune că Djokovic l-a bătut iarăși pe Federer la loviturile de la 11 metri? Că numai în astfel de situații am mai întâlnit dramatism la asemenea cote. Fapta în sine, că a pierdut Federer la Djokovic, nu e chiar așa de mirare, dar destinul fuse crud, prea crud cu elvețianul, din moment ce victoria i s-a scurs printre degete și printre cele două mingi de meci, exact ca în urmă cu un an! De fier să fii, și tot te corodezi… A fost 3-3 în decisiv, egalitate perfectă. Federer servește impecabil, game alb. Urmează Djokovic și repede se găsește sub presiunea unui 0-30. Sigur se scoate cu serviciul, îmi spun, marii campioni mai mereu reușesc să revină în astfel de situații. Numai că pentru Djokovic s-a scris alt tip de scenariu, mai gustat acolo, peste Atlantic. Face o dublă greșeală și apoi trendul continuă, break la zero pentru Federer! Elvețianul servește pentru meci și ajunge rapid la 40-15, adică două mingi de meci. Deci un bilanț al punctelor de 11-1 în favoarea sa de la acel 3-3 luat ca reper. Ce s-a putut întâmpla de aici încolo, cum de a fost posibilă o astfel de întorsătură?! Pentru a adânci paradoxul, trebuie spus că la ambele mingi de meci Federer a servit cu primul serviciu! Și-atunci? Mai mult decât teama de succes (!) a lui Federer, de reînvățare a succesului, cheia a fost la Djokovic. Era o situație grea, care și pe Atlas l-ar fi încovoiat, dar sârbul a scos-o la capăt magistral. Bravând, putem spune că a trecut prin altele și mai grele, doar, copil fiind, a suportat și bombardamente cu altfel de rachete în Belgradul natal. Mai întâi, cu ochii închiși parcă, a lovit năpraznic cu dreapta în ceea ce a fost cel mai frumos retur al meciului. Apoi, îndreptându-se spre a primi în careul celălalt, cu brațele ridicate în lateral și clătinând din cap cu subînțeles, a provocat publicul să-l aplaude și pe el. Știu că-l iubiți pe Roger mai mult, e doar cel mai bun din toate timpurile – părea a le spune – dar nu fiți zgârciți cu aplauzele, hai să ne bucurăm împreună de lovitura asta! Și publicul a reacționat superb, ovaționându-l. Așa că Djokovic a primit cu zâmbetul pe buze următoarea minge de meci. De data asta, pe lângă faptul că i-a intrat din nou primul serviciu, Federer a adăugat și un element tactic suplimentar. A servit la corp, ceea ce reducea la minimum riscul unui nou retur de orgoliu al sârbului. Chiar așa s-a și întâmplat, Nole a scos greu, „la teu”, Roger a venit lansat, cu dreapta, mingea avea înălțime bună, dar… a ciupit banda, a trecut dincolo, însă prea în lateral. Aut! Mai departe nu mai am puterea și nici spațiul să povestesc, doar constat amar că este primul an fără trofeu de mare șlem pentru Federer, din 2003 încoace.