Noile permise de conducere și certificate de înmatriculare, eliberate începând de luni



Noile permise de conducere și certificate de înmatriculare vor fi eliberate începând de luni în județul Teleorman, urmând ca până în 1 decembrie acestea să fie emise și în celelalte județe și în București, a anunțat, ieri, șeful Direcției Permise de Conducere, chestorul Mihai Stancu. „De luni vor fi emise permise de conducere și certificate de înmatriculare pentru cetățeni din județul Teleorman, de miercuri pentru cei din județul Ialomița, urmând ca la un interval de una, două zile sistemul să fie introdus într-un nou județ. Pentru București, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare în formă nouă vor fi emise la jumătatea perioadei”, a declarat directorului Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV).
Acesta a precizat că noile permise, realizate în conformitate cu directivele europene, au ca elemente de noutate suportul pe care sunt tipărit, modalitatea de înscriere a datelor și prezența mai multor elemente de securitate.
Noul permis de conducere este realizat pe suport de policarbonat, datele sunt înscrise prin gravare laser, fiind preluate și câteva „coduri de securitate”, astfel că este greu de falsificat.
Printre codurile de securitate se regăsesc și cele care impun restricții. Chestorul Mihai Stancu a explicat că un exemplu în acest sens sunt codurile pentru persoanele care susțin examenele pe mașină cu cutie automată și care astfel nu vor putea conduce decât un asemenea vehicul.
Noile certificatele de înmatriculare vor avea mai puține date înscrise decât cele vechi, un cod de omologare comunitară, două rubrici în care vor putea fi înscriși atât proprietarul, cât și titularul certificatului de înmatriculare. De asemenea, pe noile certificate de înmatriculare nu va mai fi trecut anul producției autovehiculului, ci data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit chestorului Mihai Stancu, permisele de conducere vechi vor fi înlocuite treptat, pe măsură ce acestea vor expira. Acesta a apreciat că din momentul emiterii documentelor noi nu vor mai fi tipărite modele vechi.
Șeful Direcției Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a explicat că s-a început cu implementarea sistemului pentru județele mai mici pentru ca eventualele erori să poată fi remediate până la emiterea lor în județele cu suprafață și populație mari.
Mihai Stanciu a mai spus că în fiecare județ va fi înființat câte „un atelier de producție”, durata în care un cetățean își va putea ridica pentru început documentele fiind de maxim două ore.
Ulterior, permisele vor ajunge la destinatar prin intermediul serviciilor poștale. Acesta a precizat că până la sfârșitul anului vor fi folosite serviciile poștale normale, urmând ca de la 1 ianuarie 2009 documentele să fie livrate cu serviciile de curierat rapid.
În cazul expirării permisului de conducere, va fi eliberată o dovadă valabilă 15 zile, care nu mai poate fi prelungită.
„În cazul în care vor exista disfuncții ale sistemului care vor duce la imposibilitatea emiterii noului permis în termen de 15 zile, va exista posibilitatea de a fi emisă o nouă dovadă „, a explicat Mihai Stancu.
Totodată, chestorul Mihai Stancu a precizat că nu se vor schimba costurile de producție ale documentelor, acestea fiind de 50 de lei, iar taxa de curierat pentru livrarea acestora nu va fi plătită de solicitanți.