Noile media, printre care Twitter, blogurile și e-mail-urile, au perturbat informarea publică despre virusul A/H1N1, a cărui apariție, în aprilie 2009, a afectat țări din întreaga lume, potrivit reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și altor experți, informează AFP.
Au existat „informații, zvonuri, multe speculații și critici care au circulat pe diferite suporturi media”, a declarat Keiji Fukuda, consilier special pe probleme de gripe la OMS. El a subliniat dificultățile cu care OMS s-a confruntat în încercarea de a informa publicul despre pandemie.
De la apariția sa pe continentul american, în aprilie 2009, gripa A/H1N1 a afectat populația întregului glob, prin propagarea sa rapidă, care ar fi putut duce la o catastrofă sanitară. Potrivit lui Fukuda, „informațiile au fost disponibile și descentralizate”.
În timp ce mediile tradiționale „au relatat corect informațiile autorităților, dar și dezbaterile, îndoielile și polemicile pe tema gripei noi”, noile media s-au interesat, de asemenea, de acest subiect.
Gestionarea internațională a gripei noi este evaluată, începând de luni, la Geneva, de către experți, pe fondul unor critici tot mai dese la adresa OMS, acuzată ca ar fi exagerat pericolul prezentat de contactarea gripei A/H1N1, sub influența marilor grupuri farmaceutice.
Marți, experții au decis să analizeze în detaliu problema comunicării. Potrivit lui Fukuda, a existat o adevărată problemă mai ales în ceea ce privește terminologia utilizată pentru acest virus și pentru pandemie.
Într-o lume din ce în ce mai sofisticată, „OMS trebuie să învețe să anticipeze și să răspundă la așteptările și incertitudinile în schimbare ale populației”, mai precizat el.