Medicii americani au enunțat, marți, pentru prima oară în ultimii 27 de ani, noile directive necesare pentru diagnosticarea maladiei Alzheimer, cea mai răspândită formă incurabilă de demență întâlnită la persoanele în vârstă, informează AFP.
Această actualizare reflectă „o schimbare majoră în felul în care medicina consideră și studiază această maladie”, se afirmă în comunicatul comun emis de National Institutes of Health (NIH) și Alzheimer Association, care au coordonat acest proiect.
„Cercetările din domeniul maladiei Alzheimer au evoluat foarte mult pe parcursul ultimilor 25 de ani și o ajustare a criteriilor de diagnosticare pentru a ține cont de progresele făcute este necesară, pentru a încuraja și accelera noile cercetări de care vor beneficia pacienții”, afirmă medicul Richard Hodes de la National Institute on Aging (NIA), afiliat NIH.
Criteriile clinice folosite inițial se limitau la descrierea ultimului stadiu de evoluție a maladiei, când simptomele de demență erau deja vizibile.
Noile directive acoperă toate etapele acestei patologii care evoluează gradual și care provoacă modificări ale creierului cu un deceniu înainte ca primele simptome să devină evidente.
Noile directive sunt grupate în trei faze. Prima dintre ele, denumită pre-clinică, descrie schimbările de la nivelul creierului, inclusiv o anumită acumulare de plăci senile formate dintr-o peptidă (beta-amiloid), o anumită formă de proteină. Această anomalie antrenează moartea inevitabilă a neuronilor – celulele nervoase cerebrale.
A doua fază corespunde deficiențelor mintale, simptome precum pierderi de memorie, suficient de evidente pentru a fi remarcate și măsurate, însă nu destul de pronunțate pentru a împiedica o persoană să trăiască în mod independent. Pacienții care prezintă aceste simptome nu vor evolua în mod obligatoriu către maladia Alzheimer, subliniază autorii acestor directive.
A treia și totodată ultima fază este acea etapă a demenței, așa cum este ea deja descrisă în manualele actuale de medicină.
Noile directive recomandă recurgerea la tehnicile de imagistică a creierului precum RMN – imagistică prin rezonanță magnetică – dar și utilizarea biomarkerilor – caracteristici biologice măsurabile – din sânge și din lichidul cerebrospinal. Acești markeri pot fi folosiți pentru a determina dacă modificările din creier și din restul corpului semnalează cu adevărat declanșarea bolii.
Oamenii de știință folosesc tot mai mult acești biomarkeri în cercetările lor pentru a urmări evoluția bolii. Însă, acești biomarkeri nu pot fi încă folosiți în mod uzual pentru a stabili un diagnostic clinic, fără efectuarea unor teste suplimentare de validare.
Primele criterii clinice ale maladiei Alzheimer, stabilite oficial în anul 1984, reflectau cunoștiințele medicale limitate din acea vreme, și descriau această boală ca având o singură fază – demența.
Medicii erau obligați să aștepte o autopsie pentru a confirma diagnosticul, deși semnele clare ale maladiei puteau fi constatate mai devreme – o acumulare de plăci amiloide și de proteine „tau” în anumite zone ale creierului.
Aproape 36 de milioane de persoane sufereau de Alzheimer pe plan mondial în 2010, potrivit unui raport alcătuit de organizația Alzheimer Disease International, iar acest număr ar putea ajunge până la 65,7 milioane de persoane până în anul 2030 și până la 115,6 milioane de persoane în anul 2050.
Același raport a cifrat costurile cauzate de această boală în 2010 la 604 miliarde de dolari pe plan mondial.
Această maladie, descrisă pentru prima oară în 1907 de psihiatrul german Alois Alzheimer, se manifestă cel mai adesea la persoanele în vârstă de peste 65 de ani, însă ea poate să apară și mai devreme de această vârstă.
