Creșteri

Noile cuantumuri ale burselor lunare de la USV, între 600 și 6.900 de lei



Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava

După suplimentarea cu aproape 50% a fondului pentru burse, conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a stabilit noile cuantumuri ale burselor studențești, valoarea acestora situându-se între 600 de lei și 6.900 de lei/lună.
Totodată, reprezentanții instituției au finalizat regulamentul de acordare a burselor, fiind menținută condiția prezenței la cursuri în cazul unor categorii de burse.
Potrivit rectorului USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, noul regulament prevede condiții mai severe decât cel anterior, însă acest fapt va duce la o prezență mai însemnată la cursuri, la un interes sporit din partea studenților și implicit rezolvă parțial una dintre cauzele importante ale abandonului universitar, prin susținerea financiară a studenților.
Cât privește obligativitatea prezenței la cursuri, aspect care a fost mărul discordiei dintre studenți și conducere, rectorul USV a menționat: ”Condiționarea prezenței este asocială burselor sociale și de merit. Bursa va fi suspendată dacă studentul acumulează mai mult de 36 de ore absentate într-un semestru”.
Absențele vor putea fi motivate doar dacă studentul va prezenta o scutire pentru perioade de spitalizare de cel puțin două zile sau pentru perioade de repaos la domiciliu, la recomandarea medicului, tot pe perioade de timp mai mari.
Care sunt noile cuantumuri ale burselor?
Bursa minimă de la USV a crescut de la 250 de lei la 600 de lei, iar bursa maximă pe care USV o poate acorda este în valoare de 12.000 de lei (Bursa de excelență „Ștefan cel Mare”), însă aceasta se oferă o singură dată pe an, nu lunar.
Cele mai numeroase burse, cele sociale, se acordă studenților cu vârsta până la 35 de ani, aflați în situații dificile: celor orfani de un părinte sau de ambii părinți, cu boli deosebit de grave sau celor cu venituri mici, care fac dovada că venitul lunar net pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul de bază minim pe țară.
Primele două categorii ar urma să primească între 3.600 și 3.700 de lei/semestru, iar cei cu venituri mici vor primi de la 3.000 la 3.200 de lei/semestru.
Universitatea va mai oferi burse sociale ocazionale, structurate pe trei categorii: pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru nașteri și pentru decese.
La bursele de ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte se califică toți studenții care primesc burse sociale în funcție de venit pe membru de familie. Are un cuantum între 600 și 700 de lei și se acordă o singură dată.
Bursa pentru maternitate se acordă studentelor care devin mămici, indiferent de venit, sau studenților USV ale căror soții sunt în maternitate și care au un venit mai mic de 1.050 de lei/lună. Are un cuantum între 7.000 și 10.000 de lei și se acordă o singură dată.
Ajutorul pentru un deces în familie, în cazul rudelor de gradul I, este în cuantum de 4.000-5.000 de lei.
Venitul unui student poate depăși salariul unui asistent universitar
O altă categorie de burse sunt cele speciale pentru studenții care au obținut performanțe deosebite cultural-artistice (până la 900 de lei/lună) sau sportive (6.900 de lei/lună), se implică în activități de voluntariat (900 de lei/lună), în programe internaționale (până la 4.000 de lei, plată unică) sau au rezultate profesionale (până la 4500 de lei/lună).
Bursele de merit se acordă pentru rezultate bune la învățătură și sunt între 3.700 și 4.600 de lei/semestru.
Bursele de performanță se acordă pentru rezultate bune dublate de activitate științifică (participare în contracte de cercetare, participare la articole științifice, conferințe, concursuri studențești) și au o valoare între 4.800 și 8.000 de lei/semestru.
Bursa de excelență „Ștefan cel Mare”, pentru obținerea unor rezultate remarcabile la nivel internațional, va avea o valoare între 4.000 și 12.000 de lei, plată unică.
”Noul regulament prevede și o altă categorie de sprijin material: pentru acoperirea costurilor pentru participarea studenților la conferințe și alte manifestări științifice (suma maximă de 4.500 de lei), pentru publicarea de articole (până la 3.600 de lei), pentru studenții care se clasează pe podiumurile competițiilor naționale și internaționale (de la 100 la 1.000 de lei)”, a mai adăugat rectorul Valentin Popa.
Acesta a mai adăugat că și studenții cu taxă care se confruntă cu o situație materială dificilă pot primi burse care pot acoperi integral taxa de școlarizare.
„Un student care primește bursă socială se poate califica și la orice altă bursă, astfel venitul lui poate depăși salariul unui asistent universitar”, a mai completat rectorul.
Fondul de burse pentru 2017, de la USV, este de 9,5 milioane de lei. Pentru 2015, fondul de burse a fost de patru milioane de lei, iar pentru 2016, de cinci milioane de lei.



Recomandări

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității
Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Burse anuale de până la 10.000 de lei fiecare, pentru studenții USV din județele Suceava și Neamț, afectați de inundații