Sinistrații ale căror case distruse de inundații vor fi reconstruite în totalitate cu ajutorul autorităților vor fi obligați să nu înstrăineze locuințele pe o perioadă de cinci ani și să încheie polițe de asigurare a construcției pe același interval, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a anunțat că, în ședința de ieri a Guvernului, au fost alocate fonduri de 1,9 milioane lei pentru achiziționarea de produse de strictă necesitate destinate sinistraților din județele Bacău, Botoșani, Iași și Neamț, ca ajutoare umanitare de urgență, precum și o sumă de 5,5 milioane lei, pentru operațiuni de intervenție rapidă în Bacău, Botoșani, Iași și Neamț, Maramureș și Suceava.
„Mă așteptam însă ca și autoritățile locale să aloce ajutoare din fonduri proprii, nu să aștepte intervenția Guvernului”, a spus Tăriceanu.
Comitetele de evaluare a pagubelor din cele șase județe se vor reuni astăzi, la ora 9.00, în ședință.
Ajutoarele sociale vor fi acordate în cele șase județe prin câte un centru de colectare, coordonate de subprefect, sistem prin care autoritățile se asigură că acestea vor fi distribuite echitabil, în funcție de pagubele înregistrate.
Numărul inspectorilor sociali care stabilesc, pe baza unor anchete, cuantumul ajutoarelor va fi suplimentat astfel încât procedurile să fie derulate mai repede.
Aproximativ o sută de module vor fi transmise în județele afectate pentru cazarea sinistraților.
Tăriceanu a arătat din nou că autoritățile locale nu trebuie să elibereze autorizații de construcție a caselor în albiile râurilor și a arătat că persoanele care locuiesc încă, fără autorizație, în zone inundabile trebuie strămutate.
Guvernul a mai decis constituirea unui fond de solidaritate în care angajații instituțiilor publice să poată dona sume pentru achiziționarea de bunuri destinate sinistraților. Tăriceanu a precizat că donarea acestor sume va reprezenta doar o opțiune a angajaților, nu o obligație.