Viceprimarii USL care se vor afla la conducerea Primăriei Suceava timp de patru ani, alături de primarul Ion Lungu, vor fi desemnați săptămâna viitoare, pe 20 iunie, când Consiliul Local Suceava se va întruni într-o componență nouă, dictată de voturile populației.
Astfel, majoritatea voturilor o deține USL, cu 12 mandate de consilieri locali, urmat de PDL, cu zece mandate și PP-DD – un mandat.
În aceste condiții, USL poate numi viceprimarii din rândul consilierilor locali aflați pe locurile eligibile.
Conform listelor electorale, noua componență a Consiliului Local Suceava va fi următoarea:
USL – Alexandru Băișanu, Tiberius Brădățan, Corneliu Vornicu, Eugen Girigan, Vasile Mocanu, Cornel Grosar, Ovidiu Doroftei, Gavril Vîrvara, Andrei Păduraru, Geniloni Sfeclă, Dan Roibu, Ovidiu Donțu;
PDL – Lucian Harșovschi, Viorel Seredenciuc, Gheorghe Onofrei, Vasile Monacu, Liviu Cîrlan, Ciobanu Timofi Adrian, Cristian Crețu, Niculai Barbă, Costel Tătaranu, Daniel Ungurian:
PP-DD – Adrian Arămescu.
Din partea PSD, cele mai mari șanse de a deveni viceprimar le are Cornel Grosar, fost inginer la Termica Suceava, în vreme ce de la PNL, pentru postul de viceprimar se vehiculează atât numele fostului prefect de Suceava Ovidiu Doroftei, cât și cel al lui Corneliu Vornicu, fost viceprimar al Sucevei în perioada 2000-2004.