Modernizare

Noi uniforme pentru personalul militar de la Inspectoratului General pentru Situații de Urgență



Personalul militar din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va purta uniforme și însemne distinctive, pentru realizarea acestora fiind luate în considerare atât protejarea acestora la factorii de risc, cât și asigurarea mobilității pe timpul misiunilor.
Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre aprobată în ultima ședință, uniforma și însemnele distinctive pentru personalul militar din Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și unitățile subordonate acestuia.
Potrivit Guvernului, decizia a fost necesară după ce în anul 2005 s-a înființat IGSU, prin unirea Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile. Pentru că personalul militar din cele două inspectorate avea uniforme diferite (culoare, însemne, mod de execuție etc.), s-a propus realizarea unei uniforme unice.
Astfel, pentru personalul militar din IGSU s-au propus cinci tipuri de uniforme și un echipament de protecție de lucru.
Potrivit propunerii, „uniforma de ceremonie”, de culoare neagră, va fi purtată de generalii și ofițerii cu funcții de conducere până la șef de serviciu, respectiv comandant de detașament.
Uniforma de reprezentare – de culoare bleu-navy (ultramarin) – va fi purtată de generali, ofițeri, maiștri militari și subofițeri.
Totodată, generalii, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii, precum și militarii angajați pe bază de contract și profesioniștii vor purta „uniformă de serviciu” – de culoare bleu-navy (ultramarin).
Studenții și elevii din instituțiile militare de învățământ, precum și militarii angajați pe bază de contract și profesioniștii vor avea o „uniformă de oraș” – de culoare bleu-navy (ultramarin). De asemenea, studenții și elevii din instituțiile militare de învățământ vor avea și „uniformă de clasă”, precum și „uniformă de instruire” – de culoare bleu-navy (ultramarin).
În cazul personalului participant la acțiuni specifice, a fost propus un „echipament special de protecție și lucru”, tot de culoare bleu-navy (ultramarin).
Combinarea țesăturilor, precum și modul de realizare a uniformelor de serviciu și instruire au avut în vedere protejarea la factorii de risc – ger, umiditate, intemperii, căldură -, precum și asigurarea lejerității, mobilității și a confortului în mișcare pe timpul misiunilor.
În acest sens, s-au introdus în componența uniformei de serviciu următoarele articole de echipament: costum de protecție împotriva intemperiilor, costum izoterm, costum unic și bocanci unici de instrucție.
Departajarea dintre uniformele generalilor, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, precum și a uniformelor pentru celelalte categorii de militari este realizată prin accesoriile uniformei și prin elementele specifice fiecărui grad.
Însemnele de grad se aplică pe epoleții treflă de culoare alb-argintie la uniforma de ceremonie și pe un manșon textil realizat din culoarea uniformei pentru celelalte tipuri de uniforme.
Astfel, pentru generali vor fi aplicate stele metalice argintii conturate cu fir roșu, pentru ofițeri – trese din fir metalizat, iar pentru subofițeri, studenți, elevi și militarii angajați pe bază de contract – galoane alb-argintii brodate.
Semnele de armă conțin elementele din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Normele de echipare prevăzute în Hotărârea de Guvern cuprind unele articole de echipament moderne, cu funcționalitate complexă, care au în componență materii prime similare calitativ celor utilizate în țările Uniunii Europene și celorlalte structuri militare din țară.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a fost înființat în 15 decembrie 2004, conform Hotărârii de Guvern 1490 din 2004, modificată și completată de Hotărârea 1514 din 2005, prin unirea Comandamentului Protecției Civile și Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari ca unitate subordonată Ministerului Administrației și Internelor.
La nivel național, IGSU coordonează toate organizațiile implicate în managementul situațiilor de urgență, în concordanță cu reglementările internaționale.
Personalul IGSU intervine în cazuri de incendii, inundații, accidente nucleare și urgențe radiologice, accidente chimice, avarierea gravă a sistemelor de gospodărire comunală, explozii necontrolate ale muniției rămase din timpul conflictelor militare, poluări marine în zona costieră etc.
Potrivit bilanțului IGSU, în anul 2005, echipele de intervenție au răspuns, în medie, unui număr de 101 solicitări zilnic, cu circa 36 la sută mai mult decât în anul anterior. Cele mai multe (45 la sută) au fost intervențiile medicale de urgență și cele de descarcerare, urmate de cele la incendii (28 la sută) și de cele împotriva calamităților naturale, reprezentând 23 la sută.



Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni