La urma urmei, de ce nu? Evenimente științifice mai mult sau mai puțin recente pe unii conving, pe alții, ba; odată cu informațiile revelate se induce, barem, îndoiala asupra paternității unor priorități crezute definitiv asumate. Sigur că poate fi vorba și despre exagerări. L-am cunoscut personal pe Iosif Constantin Drăgan; prețuindu-i interesul pentru istoria veche a românilor, nu poți evita constatarea că anumite generalizări n-au susținere temeinică până la capăt și încă s-ar mai cuvenite catalogate în rândul ipotezelor de lucru. Pe dl Napoleon Săvescu, româno-americanul care se zbate de decenii spre a atrage atenția asupra unor posibile priorități românești, nu-l știu decât din scris. Dacă și-n cazul lui (ori mai ales în cazul lui) încape suspiciunea unei lipse de măsură datorată patimii investite în demonstrații, nu-i cu putință să ignori soliditatea probatoriului adus în susținerea multor teze – mai ales când apar consistente dovezi de sprijin al unor somități din străinătate.
Anul trecut s-a deschis la „Institutul pentru studiul lumii antice” al Universității din Manhattan o expoziție cuprinzând artefacte identificate de arheologi pe actualul teritoriu al Bulgariei, Republicii Moldova și țării noastre (80% provin din România). Declarația directorului Institutului, Roger S. Bagnall, uimește pur și simplu: „Foarte mulți arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene”! Cel mai prestigios ziar american, The New York Times, scria, într-un articol din secțiunea „Science”: „Înaintea gloriei care a fost Grecia și Roma, înainte chiar de primele orașe ale Mesopotamiei sau a templelor de le valea Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării și la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie și comerț la mare distanță”. Titlul articolului: „O cultură pierdută, scoasă din obscuritate”.
Față de opinii atât de tranșant înfățișate, exclamația lui Napoleon Săvescu „Nu suntem urmașii Romei!” (ci i-am precedat pe romani!) nu mai trebuie privită numaidecât ca o excentricitate de sorginte naționalistă!
Alt autor, Marija Ghimbutas („The living goddiesses”), este preocupat de tăblițele de la Tărtăria, pe care le consideră nici mai mult nici mai puțin decât primul mesaj scris din istoria omenirii! Datate ca aparținând perioadei 5300-5200 înainte de Hristos, ciudatele inscripții ar demonstra că nu sumerienii au inventat scrierea… sumeriană, ci locuitorii de atunci ai spațiului carpato-dunărean. Revelațiile de la Tărtăria nefiind singulare: Sofia Turna a găsit tăblițele în 1874 (le-a prezentat la Congresul de la Berlin patronat de Schliemann, descoperitorul Troiei), după care Miloje Vasici a săpat la Vince, lângă Beograd, în 1908-1926, identificând figurine și vase cu inscripții asemănătoare celor din Lesbos, apoi Jovan Todorovic, continuând investigațiile în aceeași arie, descoperă alte sute de inscripții (le-a publicat în 1961), pentru ca Nicolai Vlasa să afle, tot în situl Vince, plăcuțe similare celor de la Tărtăria. Ar mai fi de adăugat vasul cu inscripții găsit la Gradeșnița (Bulgaria) și fusaiola, de asemenea inscripționată, de la Kosovska Mitrovița (fosta Iugoslavie) – piesa o comentează I.C. Drăgan în „Istoria românilor”.
Cum a primit veștile lumea științifică europeană? Simplu: aceste inscripții nu fac decât să imite artefacte ale unor popoare mai civilizate (M.S.F. Sinclaire Hood). Pentru ce (și de ce) ar fi imitat locuitorul Transilvaniei inscripții sumeriene ce aveau să apară… câteva mii de ani mai târziu, foarte greu de spus!
Dacă încă nu se poate afirma că suntem primii în Europa, ba chiar și-n lume, deținând priorități culturale greu contestabile, putem fi absolut siguri că, acum, ne situăm pe ultimele locuri în Europa în atâtea și-atâtea domenii…
