Modificări

Noi reguli de funcționare pentru cele 70 de școli de șoferi din județ, în urma noii Strategii Naționale pentru Siguranța Rutieră



Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri Strategia Națională pentru Siguranță Rutieră pentru perioada 2016-2020, împreună cu Planul de acțiuni pentru implementarea acestei strategii. Principalul obiectiv al executivului ar fi, conform noii strategii, reducerea la jumătate a numărului de decese din accidente rutiere până în anul 2020, față de anul 2010, și creșterea siguranței rutiere.
Documentul a venit astfel cu noi reglementări în privința funcționării școlilor de șoferi și a susținerii examenelor de atestare profesională, funcționarea acestora fiind condiționată și de rezultatele în instruirea candidaților pentru obținerea permiselor de conducere. Afectate de aceste noi reglementări pot fi cele 70 de școli de șoferi care funcționează în județ la această oră și cei 350 de instructori auto angajați în cadrul acestor școli, precum și cei 80 de instructori independenți, atestați pentru categoriile A și B. În noua strategie este prevăzută „introducerea înregistrării video a examenelor pentru obținerea certificatelor și atestatelor profesionale, iar pe termen lung va fi amendată legea astfel încât școlile de șoferi să-și poată prelungi autorizația de funcționare cu condiția ca minimum 50% dintre cursanți să promoveze examenul”. Statisticile arată că până la această oră cele mai multe dintre școlile de șoferi cu activitate în județul Suceava au o promovabilitate de 69-70% din numărul de candidați care susțin proba de conducere în oraș, 60% dintre cei școlarizați promovând proba teoretică.
Condițiile premergătoare susținerii examenului pentru permis de conducere au fost reevaluate în cadrul noii strategii, fiind prevăzute acțiuni pentru îmbunătățirea evaluării medicale și psihologice prin modificarea periodică a baremurilor de evaluare pentru obținerea acestor avize. Conform noii strategii, șoferii în vârstă trebuie să își facă mai des vizita medicală pentru prelungirea perioadei de conducere, în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Sănătății.
Documentul prevede de asemenea noi condiții de reabilitare a șoferilor indisciplinați, în special profesioniști, care au abateri grave și repetate de la normele rutiere și pentru care noua legislație prevede crearea unor programe de consiliere psihologică și conducere preventivă, voluntare sau obligatorii.
Documentul prevede amenzi pentru administratorii de drumuri care nu respectă legea și noi inspecții tehnice pentru autovehiculele avariate
Planul de acțiuni pentru adoptarea noii strategii mai stabilește sancționarea administratorilor de drumuri sau a executanților de lucrări de drumuri pentru nerespectarea normelor legale în cadrul amenajărilor speciale destinate participanților la trafic cum sunt pietonii și bicicliștii, neamenajarea și lipsa semnalizării pentru rutele ocolitoare și altele.
În cazul autovehiculelor avariate grav în urma unor accidente rutiere și reparate ulterior, noua legislație prevede supunerea acestora unei inspecții tehnice de siguranță, înainte de a fi repuse din nou în circulație. În ceea ce privește sancționarea și urmărirea încasării sancțiunilor aplicate, executivul dorește să mute accentul pe constatarea abaterilor cu ajutorul sistemelor automate, adoptând modelul statelor din Uniunea Europeană.
Potrivit noii strategii România trebuie să devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier pentru cetățenii ei, pentru investitori și turiști, prin reducerea progresivă în perioada 2016-2020 a numărului victimelor accidentelor rutiere.



Recomandări

Prefectul Andronachi amenință școlile de șoferi cu retragerea avizelor, dacă mai trimit candidați nepregătiți la examenul pentru permis