Impozitul pe terenurile amplasate în extravilanul localităților va fi calculat pe baza unei noi proceduri, în care se va ține cont de suprafața și zona în care este amplasat terenul respectiv, iar sumele aferente vor fi transferate la bugetele locale și nu la bugetul de stat, ca până în prezent.
Noile prevederi au fost introduse printr-o ordonanță de urgență aprobată, joi, de Guvern, care modifică Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și Legea 247/2005 referitoare la reforma în domeniul proprietății.
Potrivit noilor reglementări, impozitul pentru terenurile amplasate în extravilan va fi stabilit în funcție de suprafața în hectare a terenului și de zona în care este acesta amplasat, la care se va adăuga coeficientul de corecție calculat, potrivit Codului Fiscal, în funcție de rangul localității.
Consiliile locale vor stabili patru categorii de zone de încadrare a terenurilor, spre deosebire de cele cinci clase de calitate folosite în prezent pentru determinarea impozitului.
Sumele rezultate din impozit vor fi transferate la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află terenurile, fiind gestionate de către administrațiile locale.
Conform legislației în vigoare, impozitul pe terenurile amplasate în extravilanul localităților este vărsat la bugetul de stat.
Impozitele pe terenurile din extravilanul localităților încasate pentru 2006 până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență rămân stabilite conform deciziilor de impunere emise de organele fiscale.
Actul normativ adoptat de Guvern mai stabilește că renta viageră acordată persoanelor în vârstă care își vând sau închiriază terenurile agricole va fi plătită de la bugetul local.