Aproximativ patru mii de suporteri ai FC Timișoara s-au adunat din nou, duminică seară, în Piața Operei din Timișoara, unde protestează față de depunctarea echipei.Mulți dintre fanii echipei sunt îmbrăcați în alb-violet sau au pancarte în aceste culori și scandează lozinci împotriva conducerii FRF.Mitingul este autorizat de municipalitate să se desfășoare între orele 19.00-21.00, la fața locului fiind mobilizate importante forțe de ordine, dar și pompieri.Liderii suporterilor le-au promis autorităților că de această dată protestul se va desfășura fără blocarea arterelor de circulație din oraș.Liderii galeriei iau cuvântul pe rând la un microfon instalat la balconul Operei. Ei au acuzat conducerea FRF și au cerut demisia lui Mircea Sandu. Ei au spus că decizia de depunctare a echipei Poli Timișoara este greșită pentru că suporterii sunt cei care nu vor, de fapt, să renunțe la culorile alb-violet.
Protestul s-a desfășurat fără incidente
Până la ora închiderii ediției, protestul s-a desfășurat fără incidente, fanii manifestându-se pașnic. Suporterii FC Timișoara au protestat și joi seară, timp de aproximativ patru ore, în centrul Timișoarei, în Piața Operei, unde au scandat mesaje împotriva FRF și împotriva lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, după ce au blocat Drumul Național 6 Timișoara – Lugoj, una dintre cele mai importante căi de acces în oraș. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a încerca dispersarea suporterilor. După această intervenție, fanii au decis să se îndrepte spre centrul orașului, iar circulația pe DN 6 a fost deblocată.În timpul manifestației, susținătorii FC Timișoara au atacat cu pietre forțele de ordine, unul dintre jandarmi fiind rănit la cap și transportat la spital. Alături de jandarmul rănit au ajuns la spital un bărbat și o femeie care au avut de suferit după ce forțele de ordine au împrăștiat gaze lacrimogene.Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu șase puncte a echipei FC Timișoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunțată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timișoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.Poli Știința Timișoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, și Poli Timișoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, își dispută de mai mult timp palmaresul și însemnele Politehnicii Timnișoara, club fondat în 1921.