Noi la ce să mai sperăm cu asemenea conducători?

După precedenta reuniune a Consiliului Europei, din 23 septembrie, președintele Klaus Iohannis a mers cu mare avânt și la cea din 16-17 octombrie, cea de toamnă. Plin de el, la plecare, ne-a și spus ca să băgăm bine la cap: „Nu am ce să-mi reproșez”. Ceea ce denotă suficiență!
Chiar dacă atunci avusese anterior o poziție aparent curajoasă și total neinspirată, din moment ce jocurile fuseseră făcute. Pur și simplu, cota obligatorie de refugiați sau de imigranți fusese stabilită la a doua reuniune a Consiliului JAI și domnia sa nu mai avea nimic de negociat. Supărător este faptul că, și de data aceasta, nu și-a propus susținerea intereselor României, acelea de a intra în Spațiul Schengen. Domnia sa face pe la Bruxelles figurație. Ba chiar înaintea plecării a și găsit soluția salvatoare: „Soluția este pace în Siria!” Care-i o soluție visătoare, din moment ce Federația Rusă s-a și instalat în Siria, iar de atacat o face de pe malul Mării Caspice. Și unele dintre țările aliate atacă și ele, iar posibilitatea unei păci negociate pe căi diplomatice este din ce în ce mai îndepărtată.
La întrevederea avută de președintele României, Klaus Iohannis, cu președintele Parlamentului European, Martin Schultz, nu s-a petrecut nimic notabil. Semn că președintele tuturor românilor, așa cum l-am dori cu toții, s-a exprimat că spațiul Schengen este „demn de a fi păstrat”, iar locul României este în acest spațiu. Adoptând poziția struțului, Iohannis se face că nu observă opoziția neschimbată a Germaniei, Franței și Olandei privind aderarea României la selectul spațiu Schengen. Cu ce ne încălzește pe noi, românii, faptul că președintele PE, Martin Schultz, a declarat că a avut „privilegiul” de a discuta cu un șef de stat în limba germană pe tot parcursul discuțiilor?
Cumințenia pământului românesc știe prea bine că, la acest nivel, capul plecat sabia nu-l taie și se comportă în consecință. Siguranța și asigurarea frontierelor exterioare ale Uniunii Europene au fost subiectele predilecte, între altele vorbindu-se și despre spațiul Schengen, zicea președintele Iohannis. Doar așa, la modul general. Nu ca o solicitare stringentă a României.
Iar dacă președintele Parlamentului European, Martin Schultz, a afirmat că întrevederea a durat o oră e de presupus că timp de așa ceva ar fi fost destul. Numai că elegantului și, altfel, civilizatului nostru președinte în comparație cu predecesorul său i-a lipsit fix curajul. Curajul de a fi un demn reprezentant al interesului cel mai acut al României în aceste momente.
Și a venit ca un trăsnet declarația lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, una imperativă: „Vreau mai mulți bani! Ați promis că dați bani pentru refugiați. Să strângeți imediat 500 de milioane de euro.” Domnul Juncker este, cu siguranță, dator cu loialitate Germaniei și vrea să repare o eroare a cancelarului german Angela Merkel. Care, la un moment dat, figura pe o listă restrânsă a laureaților Premiului Nobel pentru pace și a făcut o afirmație riscantă. Că Germania e pregătită să preia 800.000 de refugiați, iar mai apoi să reducă la numai 30.000 numărul acestora. Cei 500 de milioane euro au fost promiși ca ajutor umanitar de cei 28 de șefi de state și de guverne, dar numai zece și-au onorat promisiunile. Alți 500 de milioane de euro urmând a fi asigurați sau acoperiți de Comisia Europeană. Și ar mai fi necesari alți 1,8 miliarde euro, care ar impune o majorare de impozit pe combustibili și creșterea taxei pe valoarea adăugată (TVA).
Și pilulele amare venite de la Bruxelles nu se opresc aici. S-a precizat că afluxul de refugiați nu se va termina la Crăciun și el va mai dura ani de zile. Pilulele amare sunt mai multe la o singură reuniune a Comisiei Europene.
În vremea aceasta tulbure, Klaus Iohannis se arată surprins de declarațiile lui Juncker. Atâta doar! Cine face politica externă a României? Conform Constituției s-ar cuveni ca Guvernul. Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, mai în domeniu, se exprimă că situația din Siria va genera alți refugiați.
Inclusiv Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, estimează ca posibilă modificarea regimului sancțiunilor internaționale contra Federației Ruse. Și președintele Franței, Francois Hollande, speră la noi contracte navale cu Rusia.
Noi, România, la ce să mai sperăm cu asemenea conducători?