Pe 31 ianuarie a.c. a fost finalizat, la Parlamentul European, Raportul Final al Comisiei Temporare privind folosirea de către CIA a unor țări europene pentru Transportul și Detenția Ilegală de Persoane (TDIP) – pe scurt, e vorba despre zborurile (inclusiv prin aeroporturi românești) a unor avioane (presupuse a aparține) CIA în care (se presupune că) erau deținuți suspectați de activități teroriste. Raportul se va discuta în curând în sesiunea plenară a PE, la Strasbourg.
În cele 12 luni de activitate de la înființarea sa, comisia respectivă a avut 33 de reuniuni, a intervievat zeci de persoane și a investigat la fața locului în Statele Unite, Germania, Marea Britanie, România, Polonia, Portugalia și Macedonia.
Cele mai dure considerații din Raport sunt în legătură cu Polonia și România. Autoritățile poloneze sunt penalizate pentru “lipsa totală de colaborare” – ceea ce nu este foarte de mirare, date fiind relațiile mai curând încordate dintre actuala conducere a Poloniei și Parlamentul European.
Ce se spune în legătură cu noi? România a oferit “o excelentă primire” (tradiționala ospitalitate cu care ne mândrim atâta!) și o bună cooperare” a Guvernului și Parlamentului cu Comisia, dar… – și aici urmează un DAR cu majuscule – rezultatele investigațiilor făcute de autoritățile române sunt considerate “premature și superficiale”. Concret, e vorba despre trei mari subiecte. În primul rând, autoritățile române sunt bănuite că nu au vrut foarte mult să afle dacă pe teritoriul țării se află sau nu centre secrete de detenție americane. Apoi, există o enigmă în legătură cu un avion al companiei Gulfstream (bănuit a fi aparținut CIA) care venea de pe baza americană Bagram Air Base din Afganistan, ar fi suferit un accident în cursul aterizării, la București, iar cei șapte pasageri de la bord ar fi dispărut; în plus, un pasager dintre aceștia este presupus a fi purtat la el, în momentul accidentului, un pistol Beretta 9 mm Parabellum – iar autoritățile române sunt acuzate de a nu fi investigat circumstanțele precise ale întâmplării. În fine, a treia observație privește lipsa de control a autorităților române (sau lipsa de curiozitate?) asupra activităților americane desfășurate în baza de la Kogălniceanu.
Până nu demult, pentru noi Uniunea Europeană și Statele Unite reprezentau un tot – era Occidentul generic spre care tindeam mai curând cu gândul decât cu faptele. Acum, din interiorul UE, ne dăm seamă că Europa și America pot avea interpretări și priorități uneori diferite. Și trebuie să facem o alegere. Inclusiv acest Raport al Comisiei TDIP nu este decât un episod dintr-o confruntare mai amplă. Iar noi ne-am trezit piesă pe tabla de joc. Și pentru că – se vede treaba – nu-i putem mulțumi pe toți în aceeași măsură, nu putem rămâne mereu la mijloc, echidistanți și egal disponibili pentru toată lumea, se apropie, cred, vremea când va trebui să ne alegem în ce barcă vrem să navigăm mai departe. Acesta mi se pare un subiect demn de o reală dezbatere națională.
