Noi facem educație interculturală?

Pentru mulți dascăli educația interculturală poate reprezenta doar o sintagmă, în timp ce pentru cei cu adevărat dăruiți acestei profesii este un fir roșu în actul didactic.
Acest tip de educație nu reprezintă o metodă anume, ci presupune ca toți elevii să învețe, unii de la ceilalți, printr-o interacțiune bine structurată între membrii clasei și nu doar prin interacțiunea profesor-elev.
Educația interculturală are dimensiuni diferite ce cuprind cunoștințele, deprinderile și atitudinile unui elev. Asta înseamnă că ceea ce dorim noi, ca dascăli, să știe un elev reprezintă cunoștințele, în timp ce abilitățile și competențele ce se doresc a fi dezvoltate trebuie să ajute viitorul cetățean al unei comunități să se poată adapta unei societăți diverse și în continuă schimbare. La fel de importantă este aici și atitudinea pe care acesta o are față de diversitatea în care trebuie să trăiască.
Și cum practica “ne omoară”, vom încerca să împărtășim câteva impresii legate de exersarea “pe viu” a acestor metode, în urma unei întâlniri cu un om care ne-a demonstrat, încă o dată, că a fi dascăl nu înseamnă a avea o meserie, ci o misiune nobilă, plină de responsabilități.
Este vorba de Gudrun Petursdotir, inițiatoarea unui curs intitulat “Societate diversă – clase de elevi diverse”, la care am putut participa datorită unui alt “misionar” – Oltea Prelucă, profesor de istorie în școala noastră – Școala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava .
În urma volumului uriaș de muncă pe care îl presupune accesarea unui proiect Erasmus+, doamna profesoară a alcătuit o echipă de nouă oameni cu care a purces la drum. Printre cei aleși (selecția impunea profesori de diferite specialități) ne-am numărat și subsemnatele Ana Chirileasa, profesoară de matematică, și Nastasia Butnaru, profesoară de limba engleză.
Călătoria într-o altă lume, cea a tărâmului de gheață – Islanda, ne-a dat ocazia să exersăm și alte metode decât cele din lumea noastră, în care încă mai plătim tribut educației competitive.
Metodele folosite nu au fost ieșite din comun sau lucruri despre care nu am mai auzit; extraordinară a fost viziunea și felul în care ei tratează elevul. Educația interculturală presupune ca fiecare elev să devină intercultural competent. Cum se traduce aceasta? Prin faptul că elevii învață să facă față diversității în general, precum și diversității etnice. Ei devin astfel capabili să trăiască și să muncească într-o societate modernă, interculturală. Iar ca acest deziderat să poată fi îndeplinit dascălii se asigură că fiecare elev are șanse egale de a învăța. Condițiile de studiu sunt astfel create încât toți elevii să aibă acces egal la procesul de învățare și șanse egale de a-și folosi capacitatea la maximum.
În acest context, diversitatea este prezentată ca un mare beneficiu. Toate clasele sunt formate din elevi priviți, așa cum este și firesc, ca niște indivizi cu bagaje culturale diverse, cu valori, atitudini, educație, situație economică, experiențe, cunoștințe, competențe, gusturi, interese, religie etc. diferite.
Acești indivizi, cei care compun un colectiv de elevi, trebuie învățați să învețe, să fie, să facă și să conviețuiască împreună. “A învăța să conviețuiești împreună, a învăța să trăiești cu alții. Acest tip de învățare este probabil unul dintre subiectele majore ale educației de azi” (Delors et al., 1996, p. 91).
Pe tot parcursul experienței noastre am observat că ținta principală este de a îi învăța pe elevi deprinderi și competențe noi și nu doar preocuparea ca ei să colecteze, să-și amintească și să reproducă informații.
Accentul cade și pe atmosfera creată în clasă, care este la fel de importantă ca și procesul de învățare. Aici, fiecare elev trebuie să se simtă inclus, valorizat și respectat. Greșelile nu sunt pedepsite, ci văzute ca o “portiță” prin care se ajunge acolo unde ne dorim, dacă elevilor li se explică unde au greșit și cum trebuie corectată greșeala.
Elevii sunt încurajați să nu folosească sintagma “nu pot”, iar dacă o fac pot spune doar “nu pot încă”. Asta înseamnă că în curând vor putea, că școala este un mediu extrem de plăcut, unde ei învață să-l tolereze și să-l valorizeze pe cel de lângă ei.
În tot acest interval am realizat din nou că nu poți prelua un sistem, să-i dai “copy – paste” și să îndrepți pe loc lucrurile nereparate la noi încă din secolul al XIX-lea. Pe de altă parte, dacă noi, “cei nouă din Suceava”, vom pune în aplicare lucrurile învățate acolo, cu siguranță “pașii mici, făcuți cu multă dragoste”, așa cum spunea Maica Tereza, pot constitui cărămizi solide la temelia viitorului cetățean, care va trăi cu siguranță într-o societate mult mai diversă.
“Drept pentru care” mulțumim încă o dată celei care a făcut posibilă călătoria noastră într-un loc atât de diferit de lumea în care trăim noi, într-un loc unde mottoul afișat peste tot la vedere: “Keep calm and go on” este întru totul respectat. Mulțumim Oltea Prelucă și te asigurăm că ne vom strădui ca elevii noștri să dobândească deprinderile de care au nevoie pentru școlile viitoare pe care le vom urma, pentru carierele lor dar, mai ales, pentru societatea în care vom trăi.
Și mai promitem că ne vom “virusa” colegii astfel încât cu toții, dascăli și elevi, să “profităm” de beneficiile diversității și să nu uităm că o societate cu diversitate limitată este o societate în stagnare.
Ana Chirileasa
Nastasia Butnaru