Gala Umorului de la Fetești

Noi distincții pe panoplia Clubului Umoriștilor Bucovineni



Noi distincții pe panoplia Clubului Umoriștilor Bucovineni
Noi distincții pe panoplia Clubului Umoriștilor Bucovineni

Reîntors recent de la cea de-a XV-a ediție a Galei Umorului „Un bob de veselie”, manifestare organizată de Primăria și Casa de Cultură Municipală Fetești, județul Ialomița, în zilele de 25-27 august a.c., graficianul satiric Mihai Pînzaru PIM (foto), care a fost președintele juriului secțiunii de caricatură, a adus încă trei diplome care vor spori numărul distincțiilor de pe panoplia CUB-ului (Clubul Umoriștilor Bucovineni). Una dintre ele îi aparține și i-a fost acordată de către primarul Feteștiului, Radu Văcăruș, „în semn de adâncă recunoștință privind întreaga activitate pentru renașterea spiritului neamului românesc” încununând astfel expoziția personală cuprinzând un număr de 45 de lucrări (o selecție începând cu anul 1969 până la zi) cu care PIM și-a marcat trecerea pragului vârstei sexagenare. Ceilalți doi CUB-iști, care au primit câte o mențiune, sunt caricaturistul Pamfil Horodnic (care le una din edițiile precedente ale Galei de la Fetești a „ciugulit” „Bobul de bronz”) și epigramistul Emil Ianuș. La secțiunea caricatură au participat 17 graficieni satirici cu un număr total de 170 de lucrări. Premiile I, II și III au revenit, în ordine, caricaturiștilor Cristian Cheșuț (Cluj), Mihai Boacă (Cluj) și Albert Poch, iar alături de Pamfil Horodnic au mai primit mențiuni Radu Munteanu (Fetești), Cristinel Vecerdea CRIV (Lugoj) și, în premieră pentru fotografie umoristică, Emil Moritz (Cluj).



Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

„Cușca Libertății”, tema secțiunilor de grafică satirică și literatură umoristică, la „Umor la … Gura Humorului”

Maestrul Viorel Corodescu – COV, sărbătorit la împlinirea vârstei de 75 de ani, din care mai bine de 50 de ani au fost „în slujba umorului desenat”