Noi cu cine votăm?

Constat, cu amărăciune, că România se află într-o criză de lideri politici. Nu mai avem pe cine să urmăm. Cui să-i acordăm încrederea și speranțele noastre? Pe scena politică au mai rămas în picioare, pe partea centru-stânga, doi oameni capabili să mențină încrederea populară, entuziasmul, zvâcul de care au nevoie partidele pentru a trăi: Rovana Plumb de la PSD și Gabriel Oprea, generalul izmenar, președintele UNPR. În rest, bate vântul.
PSD, odată cu retragerea intempestivă, brutală, a lui Victor Ponta din fruntea formațiunii, până când se lămurește treaba cu acuzațiile dure venite din partea DNA, a rămas fără conducere. Liviu Dragnea este și el destul de atins de neîncredere și suspiciune. Alte capete luminate, cu excepția Rovanei Plumb, nu prea se mai văd prin ograda social-democraților.
Intenția doamnei de fier a partidului de a ține PSD-ul unit, măcar până trece furtuna, este de lăudat, dar să vedem cu cine o va face. Se pare că lui Liviu Dragnea nu îi prea convine ideea preluării frâielor PSD de către Rovana Plumb. Nici baroneților care sunt în aceeași bărcuță cu Dragnea nu le pică bine soluția de avarie. Dar dacă întorci lucrurile pe toate fețele și cauți atent prin grădina PSD, nu o să găsești pe nimeni mai în vână decât Rovana Plumb. Mesajul ei de unitate și regrupare a prins în teritoriu, dar există destule bisericuțe în partid care nu știu cum să se replieze. Nu le funcționează busola. Mulți primari social-democrați se simt părăsiți, abandonați în mijlocul urgiei.
De cealaltă parte, președintele Iohannis vrea “guvernul meu”, format din noul PNL care vine pe turnantă cu un suflu nou, rece, cu membrii dedulciți la corupție. Problema noului PNL e că poartă la sân, la cingătoare, în tolba, câteva nume la rostirea cărora omul simplu tresare deranjat: Anastase, Videanu, Boagiu, Falcă și mulți alții. În 2012, USL a adunat, laolaltă, social-democrații și liberalii, într-un vot negativ masiv, îndreptat împotriva puterii de atunci, reprezentată de PDL. Azi, o parte dintre adversarii de odinioară sunt în aceeași barcă și, chiar dacă nu mor unii de dragul celorlalți, chiar dacă mai scapă câte-un mârâit pe sub ușă, oficial le merge bine braț la braț.
Madam Gorghiu ne propune un alt tip de politică. Klaus Iohannis vrea și el un “alt fel de politică”. Cum s-ar argumenta această doleanță a lui Iohannis? Prin insistența cu care îndeamnă partidul său ca să-l schimbe pe premierul României? Apoi, cu susținerea unor firme străine să taie “cu seriozitate” pădurile țării, cu dorința de a ajunge cât mai repede la un salariu de asemenea “serios”, pe măsura funcției sale, cu renovările pe care și le dorește la vila prezidențială sau cu vizitele pe alte meleaguri pe unde “poartă umbrela” întâlnirilor cu diaspora care l-a votat? Iar dacă votanții săi nu sunt mulțumiți, trebuie să mai aștepte “coacerea” condițiilor când, într-adevăr, va veni timpul potrivit în care Klaus Iohannis va face un altfel de politică!
Drept e că Iohannis nu mai are pe nimeni. Se luptă Alina Gorghiu pentru capacitarea maselor, pentru a spori încrederea cetățenilor în politică liberală, dar fără prea mult succes. Liberalismul are iz de amestecătură. Încă este ceva nedefinit. Nu s-au limpezit apele… Și, atunci, ne întrebăm, noi cu cine votăm?